Pârtie, ski-si-snowboard.ro îți prezintă toate pârtiile de ski și snowboard din România, pe fiecare județ în parte. Echipa SSS este decisă să ducă lucrurile mai departe și a făcut o hartă interactivă cu toate aceste stațiuni și pârtii, pentru a-ți fi mai ușor să te hotărăști unde să te dai.
Acesta este doar primul pas, căci ski-si-snowboard.ro dorește ca iarna aceasta să viziteze fiecare stațiune și fiecare pârtie în parte, ca să știi exact cum este acolo. În plus, Echipa SSS mai are două proiecte legate de hărțile pârtiilor, dar toate la timpul lor.
După cum spuneam, Pârtieeeeee! Ai toate pârtiile de ski și snowboard din România, categorisite ca la școală pe regiuni geografice, cu județele și stațiunile aferente.
“Banatu-i fruncea” pare a nu fi valabil tot timpul, având în vedere că nu există decât 3 stațiuni de ski și snowboard, și acestea doar în Județul Caraș-Severin. Județul Timiș nu are pârtii pentru sporturile de iarnă. Cele 3 stațiuni țin stindardul sus pentru Banat, cu două dintre ele mai vechi, ce sunt într-un permanent proces de dezvoltare, Semenic și Muntele Mic, și cea de-a treia, anul trecut inaugurată la Gărâna.
A doua regiune geografică a României, în ordine alfabetică, este Bucovina, care înglobează 2 județe, Suceava și Botoșani, dintre care doar primul are pârtii de ski și snowboard.
În Județul Suceava există 5 stațiuni dedicate sporturilor de iarnă. Vatra Dornei este probabil cea mai vizitată, deoarece are nu mai puțin de 5 pârtii amenajate. Pârtiile încadrate în stațiunea Câmpulung Moldovenesc sunt destul de mici ca lungime (până-n 600 de metri) și nu sunt legate între ele. Proiectul Pârtiilor Rarău – Câmpulung Moldovenesc sperăm să fie finalizat cât mai curând pentru a avea încă o pârtie mare unde să putem să ne dăm. Pârtiile Măgura de la Cârlibaba au 1,5 kilometri împreună. La Gura Humorului există 2 pârtii destinate sporturilor de iarnă, ce aparțin de Complexul de Agrement Ariniș. La Mălini sunt două pârtii de ski și snowboard. Cea de-a doua a fost amenajată în paralel cu prima. Lumea cunoaște acest domeniu sub denumirea de Pârtia Pojorâta.
Pârtii de ski și snowboard funcționale din Crișana sunt în Județul Bihor și în Județul Arad. Piatra Grăitoare se află la 200 de metri de baza pârtiei Arieșeni – Vârtop și aparține de Judeșul Bihor. În același județ mai există și Pârtia Măgarul din Stațiunea Stâna de Vale, ea nu este amenajată și nu are nici transport pe cablu. În Județul Arad există o pârtie la Moneasa.
Dacă tot am împărțit stațiunile de ski și snowboard pe regiuni geografice, trebuia să menționăm și Dobrogea (compusă din Județele Constanța și Tulcea). În această regiune de câmpie nu este amenajată nicio pârtie destinată sporturilor de iarnă.
Deși este o regiune ce cuprinde doar 2 județe, Satu Mare și Maramureș, și doar într-unul există pârtii de ski și snowboard, sunt stațiuni care investesc și care măresc domeniul schiabil din zonă, an de an.
Începem cu Mogoșa, care are 2 pârtii foarte bune de nivel mediu-avansat, pentru antrenamentele profesioniștilor. Urmează Stațiunea Șuior cu 3 pârtii foarte bine îngrijite și Stațiunea Izvoare cu 2,5 kilometri împărțiți în 5 pârtii. Ultimele stațiuni montane din Maramureș sunt Cavnic, care s-a extins și a ajuns la 10 pârtii, și Borșa cu 9 pârtii și Funicularul (cel mai lung telescaun din țară – 1920 m).
Moldova, deși are în componență 6 județe, doar 2 au împărțit cele 3 pârtii de ski și snowboard. Cea mai nouă pârtie se află în Județul Bacău, în Stațiunea Slănic Moldova și a fost inaugurată în aprilie 2014. La Durău există o pârtie albastră, cu puțin peste 400 de metri și o altă pârtie la Cozla, probabil cea mai vizitată din regiune, ambele făcând parte din Județul Neamț. Tot aici se dezvoltă un proiect pentru încă o pârtie, care nu a fost finalizat încă.
Muntenia este reprezentată pe harta interactivă a stațiunilor de ski și snowboard de celebra zonă Valea Prahovei, din Județul Prahova. Sinaia, una din cele mai cunoscute și vizitate stațiuni de munte, are în componență 18 pârtii, pentru toate cerințele. Este urmată de Azuga, cu nu mai puțin de 7 pârtii, și de Bușteni cu 2 pârtii.
Singura pârtie care nu este în Județul Prahova se află la Mățău, în Județul Argeș, și este cunoscută și ca Pârtia Chilii, Mioarele.
Oltenia este reprezentată pe harta interactiva a zonelor de ski și snowboard din România prin Județele Vâlcea și Gorj. Ski Resort Transalpina este cel mai nou domeniu schiabil din Oltenia și are în componență 7 pârtii, iar de anul acesta și un snowpark. Investițiile ar putea fi continuate în zonă datorită opțiuniolor de dezvoltare spre cea mai mare stațiune de ski și snowboard de la noi din țară. Domeniul schiabil Vidra-Transalpina (sau Transalpina Ski Resort) se află în Județul Vâlcea, unde, la Perișani există o pârtie de nivel mediu-avansat de 600 de metri.
În celălalt județ din Oltenia, în Gorj, există o stațiune turistică renumită, Rânca, unde există 6 pârtii omologate.
Singura regiune în care există pârtii de ski și snowboard în fiecare județ este Transilvania.
Județul Alba are construite nu mai puțin de 14 pârtii de ski și snowboard. Domeniul Schiabil Șureanu ocupă detașat primul loc, datorită celor 9 pârtii care-i aparțin. Pe locul 2, cu 3 pârtii nou construite se situează Gârda de Sus – Domeniul Schiabil Ghețarul. Din cauză că investitorul nu a rezolvat o neînțelegere cu unul din proprietarii de terenuri de aici, există posibilitatea ca nicio pârtie din zonă să funcționeze. Ultimul loc este ocupat de Domeniul Schiabil Arieșeni – Vârtop cu doar 2 pârtii.
Cele 2 pârtii de ski și snowboard din Județul Neamț se află în Comuna Șanț și se numesc Valea Blaznei și Valea Măriilor (Poiana Zânelor).
Cea mai renumită stațiune turistică montană din România este Poiana Brașov. Are în componență 10 pârtii și este una din cele mai scumpe stațiuni din țară. Tot în Județul Brașov, dar pe Valea Prahovei, este și Stațiunea Predeal cu 7 pârtii. De aici poți ajunge ușor în Stațiunea Bran sau la Cheile Grădiștei. În Drăguș există o pârtie de ski și snowboard nou construită de doar 500 de metri.
În Județul Cluj există următoarele stațiuni: Schi Arena (Feleac), Mărișel-Copcea, Dângău Mare, Ciucea, Buscat Resort și Băișoara. Ultimele două oferă mai multe opțiuni de dat și sunt și apropiate una de cealaltă, fiind situate amândouă pe Muntele Băișorii.
În Județul Covasna sunt 6 stațiuni turistice ce promovează sporturile de iarnă: Șugaș-Băi, Comandău, Întorsura Buzăului, Ghelința și Covasna.
Județul cu cele mai multe stațiuni de ski și snowboard din țară este fără îndoială Harghita, începând cu Băile Homorod, Băile Tușnad, Băile Sărate Praid (Bucin) și Harghita Băi, continuând cu Toplița, Borsec, Havas Bucsin, Izvorul Mureșului, Miercurea Ciuc și Valea Rece (Csango) și terminând cu Ciumani Snowpark și Mădărași.
În Hunedoara găsim un domeniu schiabil în plină dezvoltare, începând cu stațiunile vechi cu renume ca Straja și Parâng și continuând cu Cheile Buții, Pasul Vâlcan și Râușor.
Singura pârtie de ski și snowboard din Județul Mureș se află la Sovata.
Umplem harta interactivă a stațiunilor montane din România cu Județul Sibiu. Acesta are în componență 5 stațiuni dedicate sporturilor de iarnă. Pe lângă Păltiniș și Bâlea s-au mai construit pârtii și stațiuni și la Jina, Gura Râului (Trecătoarea Lupilor) și Arena Platoș.
Echipa SSS îți prezintă harta interactivă a tuturor pârtiilor de ski și snowboard din România.