Scandal cu pârtiile de la Gârda de Sus – Domeniul Schiabil Gheţarul

sss-telescaun-constructie-garda-de-sus-domeniul-schiabil-ghetarul-judetul-alba-ski-si-snowboard.ro-te-dai-schi-partie

Proiectul din Gârda de Sus

În 2007-2008, în Comuna Gârda de Sus un investitor privat, Rareş Gărduş alături de alți acționari (se vorbea şi despre milionarul bucureştean Silviu Prigoană că ar fi printre acţionari), împreună cu mai mulţi deţinători de terenuri, au demarat lucrările la construirea şi amenajarea Domeniul Schiabil Gheţarul. Proiectul s-a lansat cu foarte multă seriozitate, ajungându-se ca în toamna lui 2011 investiţia să fie realizată în procent de peste 95 la sută şi urmând ca în luna decembrie a aceluiași an, întreg Domeniul Schiabil Gheţarul din Gârda de Sus să fie inaugurat şi pus la dispoziţia iubitorilor sporturilor de iarnă. Astfel, printr-o investiţie de peste 1,2 milioane de euro, aici au fost construite trei pârtii (în Munții Apuseni). Prima pârtie are 1100 de metri, cu grad sporit de dificultate, destinată schiorilor și snowboarderilor experimentaţi, cea de-a doua are 1600 de metri și un grad de dificultate mediu şi cea de-a treia are 2200 de metri și urma să fie destinată începătorilor.

După cum a declarat Rareş Gărduş pentru anumite publicții, a fost finalizată aproape în totalitate şi infrastructura necesară, au mai fost amenajate un teleschi lung de peste 1000 de metri, instalaţia de nocturnă, bazine de apă amenajate la peste 1000 de metri pentru tunuri de zăpadă, instalaţii electrice şi aproape toate cele necesare punerii în funcțiune a pârtiilor. Mai trebuia făcută priza de apă din Râul Arieş, pentru care se impunea să fie încheiat un contract cu Apele Române, pentru apa ce urma să fie pompată în vederea funcţionării tunurilor de zăpadă.

Pârtiile cu grade diferite de dificultate sunt amenjate în zona Pensiunii „Mama Uţa“, la 200 de metri de drumul naţional DN75, din Județul Alba. Domeniul Schiabil Gheţarul ocupă o suprafaţă totală de 10 hectare. Toate pârtiile dispun de instalaţie de produs zăpadă artificială şi nocturnă, iar tarifele se doreau a fi sub prețurile practicate de Stațiunea Arieșeni-Vârtop. Tot aici, pe perioada verii, se intenţionează amenjarea unui ştrand la cea mai mare altitudine din ţară.

Am avut noroc că aceşti investitori au ales localitatea noastră pentru a face această investiţie, pentru că ne va ajuta mult să ne dezvoltăm pe viitor. Comuna oferă câteva sute de locuri de cazare în pensiuni, astfel încât nu vor fi probleme din acest punct de vedere“, a afirmat primarul comunei, Marin Vîrciu.

Probleme cu proiectul “Domeniul Schiabil Gheţarul”

Ei bine, între timp au apărut neînţelegerile cu un anumit proprietar de teren. După cum am aflat de la domnul Gărduş, din suprafaţa cu care a venit iniţial în participaţiune în firmă, a ţinut neapărat să-şi păstreze o suprafaţă importantă pentru el, undeva la o altitudine de circa 1000 de metri (unde se construiseră bazinele de apă), pentru a deschide el în privat un restaurant.

sss-domeniul-schiabil-ghetarul-schema-partii-ski-si-snowboard-garda-de-sus-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

De trei ani de zile l-am somat să vină cu aceste documente privind situaţia acestor terenuri pentru a încheia un contract de superficie (n.r. superficie = dreptul de a face construcţii pe terenul altuia, respectiv dreptul de folosinţă), lucru pe care l-a tot tărăgănat, lăsându-mă pe mine să continui lucrările şi să le duc până aproape de finalizare, ca acum să vină cu asemenea pretenţii. În cele din urmă, i-am cerut să-şi păstreze cuvântul dat sau pur şi simplu eu plec. N-a făcut-o. Ei bine, vă daţi seama că în asemenea condiţii eu o să-mi adun jucăriile şi o să plec cu toată investiţia de aici, urmând să găsesc altă locaţie. Asta deoarece, pe lângă cei aproximativ 1,2 milioane de euro pe care i-am investit până în prezent, mai urma să investesc aici încă circa 300 – 500.000 de euro pentru a realiza unele construcţii şi parcări. Mai bine pierd acum circa o jumătate de milion de euro în terenuri, decât să dau drumul în asemenea condiţii domeniului schiabil, urmând ca an de an eu să merg pe pierderi de circa 30-50.000 de euro şi poate să nu-mi mai recuperez investiţia niciodată prin această concurenţă neloială. Pentru că domeniul schiabil de aici, fiind realizat la o altitudine cuprinsă între 700 şi 1050 de metri, este şi cu mult mai costisitor decât să zicem de cel de la Pârtia Vârtop din Arieşeni sau din alte zone cu altitudini mai mari şi cu zăpadă de circa 5-6 luni pe an. Aşadar, m-am hotărât. Am început deja să strâng şi să demontez totul. Am disponibilizat deja tot personalul pe care l-am mai avut angajat (este vorba despre 12 muncitori). Am retras deja inclusiv cele şase maşinuţe electrice pe care le-am avut în circulaţie în zonă, puse la dispoziţia turiştilor. Îmi pare rău pentru locuitorii Comunei Gârda şi pentru proprietarii de pensiuni din zonă pentru că puteau avea câştiguri însemnate de pe urma acestei investiţii, dar nu am altă alternativă în condiţiile date decât să-mi retrag toată investiţia de aici şi să găsesc o locaţie mai convenabilă în altă zonă.” – a declarat Rareș Gărduș, conform publicației online adevarul.ro.

Domeniul Schiabil Ghețarul – “investiție suspendată”!

Nu cunosc interesele personale sau politice din zonă, dar principiul românesc cu “să moara și capra vecinului” pare să se aplice și în această parte a României. Păcat, pentru că aceasta este una dintre puținele, dar importantele, investiţii realizate în ultimii ani, în Apuseni, care ar fi putut spori atracţia acestei zone şi ar fi putut creşte simţitor numărul turiştilor. Proiectul Domeniul Schiabil Gheţarul putea spori veniturile localnicilor, dar de ceva timp este pe cale să se destrame toate speranțele locuitorilor din zonă. Este deranjant că procesul durează deja de ceva timp, proiectul este catalogat ca “investiție suspendată!“.

Majoritatea oamenilor se bat cu pumnii în piept că nu vin investitori în țara noastră. Se întâmplă, totuși să vină, iar când aceștia vor să înceapă o afacere profitabilă și pentru locuitorii din zonă, în loc să le dea o mână de ajutor, preferă să le pună “bețe în roate” și să încerce să-i “stoarcă de bani” sau să-i păcălească. Ar fi bine ca oamenii să fie mai deschiși la minte și să scape de mentalitatea “las’ că-l fac eu pe ăsta de bani”! Investitorii buni nu stau să arunce bani pe fereastră și preferă să piardă pe termen scurt banii investiți și după să dezvolte afacerile în altă parte, cum este cazul și domnului Rareș Gărduș cu privire la proiectul Domeniul Schiabil Ghețarul din Gârda de Sus.

Surse informații: ziarulunirea.ro și adevarul.ro

Te dai? Comenteazã!