În stațiunea de ski și snowboard Cârlibaba există 2 pârtii dedicate sporturilor de iarnă omologate oficial de Ministerul Turismului, Pârtia Măgura 1 și Pârtia Măgura 2. În articolul complet prezentat pe ski-si-snowboard.ro despre Cârlibaba poți găsi amplasare geografică, scurt istoric, acces și cazare, pârtii, transport pe cablu, program, prețuri, ponturi/bine de știut, starea vremii, stratul de zăpadă, web-cam, galerie foto, video și mult mai multe informații folositoare.
Pârtii de ski și snowboard din Județul Suceava se găsesc la Mălini, Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș), Cârlibaba, Vatra Dornei, Domeniul Schiabil Drumul Tătarilor – Valea Putnei (Mestecăniș) și Câmpulung Moldovenesc.
Clima este temperat-continentală de munte şi se caracterizează prin temperaturi medii anuale de + 3,9 grade Celsius.
Principalele formaţiuni vegetale din zonă sunt pădurile de molid, care urcă până la altitudinea de 1700 m şi ocupă peste 80% din teritoriul comunei. Parcul Național Munții Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaților Orientali, având o suprafață de 46339 ha.
Judeţul Suceava este situat în partea de nord-est a României (în Regiunea Moldova), între Pietrosul Călimanului (2022 metri) și Albia Siretului (233 metri), într-un cadru natural dominat de elemente bioclimatice central și nord-est europene, ce creează o armonie peisagistică inedită, cu o așezare în formă de amfiteatru. Reședința județului este Municipiul Suceava.
Judeţul se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Judeţul Botoșani, la sud-est cu Judeţul Iași, la sud cu Judeţele Neamţ și Harghita, la sud-vest cu Judeţul Mures, iar la vest cu Judeţele Bistriţa Năsăud și Maramureș.
Zona de munte ocupă 65,4% din suprafața Județului Suceava și cuprinde munţi cu înălțimi între 800 si 2100 de metri. Principalele grupe de munți de pe teritoriul sucevean sunt: Munții Călimani, Munții Giumalău, Munții Rarău, Munții Stănișoarei, Munții Suhard, Munții Țibăului, Obcinile Bucovinei, Subcarpații Moldovei.
Munţii Bistriţei, şi în mod special partea nordică a crestei acestora, se impun în peisajul Ţării Dornelor prin culmile abrupte şi stâncoase, încă relativ bine împădurite. În partea de nord, Valea Bistriţei îi separă de Masivul Giumalău prin spectaculoasele Chei ale Zugrenilor – o secţiune prin două masive cristaline, cu pereţi abrupţi şi o diferenţă de nivel care ajunge până la circa o mie de metri.
În Munţii Bistriţei nu există infrastructură de cazare (cabane, refugii), însă este posibilă camparea. Cu excepţia traseului de creastă (Cheile Zugrenilor – Sat Păltiniş), celelalte trasee pot fi parcurse într-o singură zi, iar o parte dintre acestea pot fi străbătute şi pe bicicletă.
În cadrul zonei montane s-a dezvoltat o serie de depresiuni dintre care cea mai importantă este Depresiunea Dornei (cu două compartimente: Dorna și Neagra Șarului).
Zona de podiș și dealuri subcarpatice ocupă 34,6% din suprafața teritorială suceveană. Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul judeţului se suprapune parţial Carpaţilor Orientali și Podișului Sucevei.
Zonele de podiș și dealuri subcarpatice sunt reprezentate de Podișul Sucevei și Subcarpaţii Neamţului, cu altitudini cuprinse între 300 și 500 de metri. Podișul Sucevei se împarte în Podișul Dragomirnei și Podișul Fălticeni, ce încadrează între ele Depresiunea Rădăuţi. Suprafeţele cele mai joase sunt formate din luncile și terasele joase de-a lungul râurilor, prezentând ca principală caracteristică faptul că, pe mari întinderi, nivelul apei freatice este relativ ridicat, dând naștere zonelor cu exces de umiditate.
Spaţiul geografic al Judeţului Suceava se înscrie aproape în egală măsură sectorului cu climă continentală (partea de est) si cu climă continental – moderată (partea de vest).
Pârtiile din Cârlibaba sunt situate pe teritorul administrativ al Localității Cârlibaba, la aproximativ 120 de kilometri vest de Suceava, la 36 km de Vatra Dornei, aproape de Localitatea Iacobeni.
Accesul cu autoturismul se face dinspre Vatra Dornei, pe drumul european E58, iar la ieșirea din Iacobeni faci sânga pe DN18 spre Borșa.
Dinspre Sângeorz-Băi mergi pe DN17D până la intersecția cu DN18 unde faci dreapta.
Accesul se poate face și cu autobuzul sau pe calea ferată.
Ca loc de CAZARE se poate alege o pensiune din zona Ciocănești-Cârlibaba sau chiar un hotel.
Stațiunea de ski și snowboard Cârlibaba are în componență 2 pârtii: Pârtia Măgura 1 și Pârtia Măgura 2.
Pârtia Măgura 1 este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și 1000 de metri lungime. Altitudinea de plecare este situată la 900 de metri, are înclinația de 21% și diferența de nivel de 207 metri. Se desfășoară pe lățimea de 40 de metri și are altitudinea de sosire la 693 de metri. Pârtia Măgura 1 este deservită de un teleski monopost, cu o capacitate de 400-500 de persoane pe oră, se întinde pe o suprafață de 4 hectare și este dotată cu 2 tunuri de producere a zăpezii artificiale și un ratrack.
Pârtia Măgura 2 este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și 535 de metri lungime. Altitudinea de plecare este situată la 818 metri, are înclinația de 24% și diferența de nivel de 125 metri. Se desfășoară pe o lățime de 30 de metri și are altitudinea de sosire la 693 de metri. Pârtia Măgura 2 este deservită de un teleski monopost, cu o capacitate de 400-500 de persoane pe oră, se întinde pe o suprafață de 1.6 hectare și este dotată cu 2 tunuri de producere a zăpezii artificiale și un ratrack.
Pentru iubitorii de off-piste sau powder există 2 posibilități, prin dreapta și stânga Pârtiei Măgura 1.
Programul de funcționare al pârtiilor de la Cârlibaba este sâmbăta și duminica în intervalul 09:00 – 16:00.
Prețul pentru o urcare cu teleskiul este de 4 lei.
Preţ echipament pentru ski, între 5-10 lei pe oră.
Principalul avantaj al Stațiunii de ski și snowboard Cârlibaba este lipsa cozii la ski-lift chiar și în zilele aglomerate.
Dezavantajul Stațiunii Cârlibaba este accesul relativ greoi până la baza pârtiilor. Din drumul principal e necesară parcurgerea unui drum de țară (forestier) prin comună, un drum foarte îngust, pe o distanță de 1 kilometru, dar cu o mașină echipată cu cauciucuri de iarnă nu ar trebui să fie probleme. La baza pârtiilor din Stațiunea Cârlibaba se află o cabană unde se poate servi o băutură caldă sau un sandwich (sendviș).