Echipa SSS prezintă în cadrul categoriei TUTORIALE, articolul VIDEO: Curs online de snowboarding pentru începători în nu mai puțin de 12 etape: de la cum cari placa pe munte, la patinaj, schimbarea cantului, alunecarea pe ambele canturi, traversarea pârtiei, coborârea în frunză, ghirlande, până la întoarceri. Un curs complet cu video-grafice făcut să te ajute!
Probabil ai auzit de linia de coborâre (fall line) când te-ai apucat să te dai cu snowboardul sau ai auzit instructori sau alți boarderi ce foloseau acest termen. Când ești la început și înveți să te dai e bine să înțelegi, cunoști și recunoști care este linia de coborâre (fall line). Aceasta poate fi simplu denumită cea mai dreaptă linie din vârful pârtiei până jos. Se referă la o linie imaginară ce coboară de pe munte/deal până la baza pârtiei. Este, de asemenea, și cea mai naturală rută/trasă prin care, dacă dai drumul unui obiect din vârful pantei, ajunge jos, ajutat de gravitație. Dacă lași o minge sau un bulgăre de zăpadă să se rostogolească la vale, va urma linia de coborâre (fall line). Dacă lași placa de snowboard pe direcția liniei de coborâre va înainta cu cea mai mare viteză posibilă, decât pe oricare altă rută. Există chiar și o regulă, dacă snowboardul este perfect paralel cu linia de coborâre (fall line) va lua cea mai mare viteză. Dacă este perpendicular pe linia de coborâre (fall line) vei sta practic pe loc (acest lucru se aplică și cu schiurile). Echipa SSS te atenționează că în timp ce înveți să te dai cu placa de snowboard este bine să conștientizezi, cunoști, recunoști și să înțelegi linia de coborâre (fall line), pentru a avea un cât mai bun control. Echipa SSS, cu ajutorul acestui curs online de snowboarding, te ajută să înveți gratis să te dai cu placa. În cursul de pe site, îți arătăm lucrurile esențiale pe care orice persoană ar trebui să le cunoască pentru a avea un bun început și pentru a fi în siguranță pe pârtie. Înainte de a începe a lucra efectiv cu placa de snowboard, recomandăm să faci o bună încălzire de 10-15 minute, în special la încheieturile mâinilor și ale picioarelor, inclusiv la gât, umeri, șolduri. A te obișnui cu placa de snowboard sau a te împrieteni cu ea (cum ne place nouă să spunem) este poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l realizezi ca începător. Este important să te simți confortabil cu placa în picioare, cu picioarele legate de ea, fie ca ești în mișcare sau alunecare pe versant/pârtie, pentru ca totul să se petreacă natural și cu ușurință. PASUL 1: Găsește o suprafață plană sau o pantă foarte puțin înclinată. Stai departe de zonele în care pârtia este foarte populată. Pune placa pe zăpadă cu legăturile în jos. Este esențial ca snowboardul să stea acolo unde l-ai pus și să nu o ia la vale pe pârtie. PASUL 2: Întoarce placa cu fața în sus, dar nu lua mâna de pe ea. Primul lucru ce trebuie făcut este legarea lesei de siguranță de piciorul din față, pentru a nu-ți aluneca placa la vale. Care este piciorul din față pentru un boarder, poți afla aici, Cum te dai, normal sau goofy?. PASUL 3: Prima oară introdu piciorul din față în legătura de snowboard. Prinde întâi cureaua legăturii care vine peste glezna piciorului (cea de sus), astfel încât călcâiul tău să stea lipit de placă, fără să poată ieși din legătură. PASUL 4: După prinderea curelei din jurul gleznei, prinde-o pe cea de la degetele piciorului. Asigură-te că aceasta este suficient de comodă, fără a strânge prea tare degetele, dar suficient de strânsă să nu scape. Acum că piciorul din față este prins bine de board, poți începe să te obișnuiești cu placa de snowboard. PASUL 5 : Ridică-te, astfel încat să miști piciorul din față (cel cu placa de snowboard pe care tocmai l-ai prins/legat), executând un fel de exercițiu cu genunchiul la piept și apoi lăsat. Trebuie să te obișnuiești cu placa de snowboard. Repetă până o să ți se pară o mișcare confortabilă. PASUL 6: Acum încearcă să pui piciorul liber înaintea plăcii. Seamănă cu exercițiul de la pasul 5, doar că boardul se află în spatele tău. Mișcă placa de snowboard sus și jos, încercând să-ți ții echilibrul. Repetă acest exercițiu până devine o mișcare confortabilă. Obișnuirea cu placa de snowboard este unul din lucrurile esențiale pentru a învăța să te dai. Să cunoști foarte bine componentele echipamentului, stiind la ce folosește fiecare, este unul din cele mai importante lucruri pentru efectuarea diverselor tehnici și manevre în snowboarding. Există mai multe moduri de a-ți căra snowboardul în timp ce urci muntele sau îl traversezi. Ski-si-snowboard.ro te avertizează să ai grijă ca atunci când cari placa să nu lovești alte persoane din jurul tău. Un alt lucru important este să ai grijă să nu-ți scape placa pe pârtie și să o ia singură la vale, căci s-ar putea să ai ghinionul doar să alergi după ea, nu să o folosești în scopul firesc. Cel mai cunoscut mod de a transporta snowboardul este să îl iei ca pe o carte; este foarte simplu să-l cari la subraț, iar cu palma să-l prinzi din partea de jos, la mijloc, pentru un bun echilibru. În acest fel, boardul tău este orientat în aceeași direcție în care mergi. Alt mod de a-ți căra snowboardul este să-l poziționezi la spatele tău, astfel încât să-l prinzi și să-l ții cu ambele mâini. Această metodă este mai ușoară decât prima, deoarece implică folosirea ambelor mâini și atunci greutatea se împarte. În același timp, acest fel de transport este o provocare pentru momentele când urci panta, având în vedere că vei simți cum greutatea snowboardului te va trage în jos. De asemenea, ai posibilitatea să-l cari în pantă. Îl poți trage de partea de sus sau poți trage doar de lesă, legând-o în jurul încheieturii mâinii. Această tehnică este foarte des întâlnită în cazurile când parcurgi distanțe mari pe jos. Echipa SSS te avertizează să ai grijă atunci când cari placa în acest mod, să nu deranjezi pe cineva (să lovești/să tai calea/să împiedici…). Dacă sunteți nevoiți să vă lăsați placa undeva, cea mai bună metodă de siguranță ar fi un lacățel de snowboard. Unele stațiuni din afară au diferite tipuri de încuietori pentru placă, dar tot mai sigur este propriul lăcățel. Chiar poți să-l împarți cu un prieten. Dacă îți lași boardul la baza pârtiei, cel mai sigur ar fi să mergi într-un loc de unde îl poți vedea! Echipa ski-si-snowboard.ro ți-a dat câteva exemple cum să-ți cari snowboardul, dar depinde de preferințele fiecăruia. Cel mai important aspect pe care trebuie să-l reții este că nu contează neapărat cum îl cari, ci să nu lovești pe nimeni cu el și să nu-ți scape pe pârtie, că altfel o ia la vale! Însușirea tehnicii patinaj cu placa de snowboard dintr-un loc în altul te ajută foarte mult. Vei avea nevoie să aplici această tehnică când vrei să ajungi de la o instalație de transport pe cablu, la alta (teleski, telescaun, telecabină, telegondolă), când ajungi la baza pârtiei, la intrarea la teleski sau când este nevoie să mergi mai departe pe o bucată de pârtie plată sau aproape plată. Practicarea acestei tehnici de patinaj cu placa de snowboard te va ajuta să simți/să controlezi boardul, alunecând pe teren plat, înainte să încerci același lucru pe o pantă/pârtie de ski și snowboard. Echipa SSS îți prezintă câteva ponturi pentru a reuși un patinaj cu placa de snowboard: Pune-ți piciorul din față în legătura de snowboard și lasă-ți piciorul din spate liber. Încearcă să patinezi cu placa de snowboard punând piciorul liber paralel cu boardul, împingându-ți corpul în el, astfel încât să creezi forța cu care să împingi piciorul cu placa înainte. Patinajul cu placa de snowboard sau alunecarea cu bordul cu un picior legat și unul liber este un lucru des folosit în snowboarding. De fiecare dată când intri/ieși într-o/de la o instalație de transport pe cablu sau când parcurgi distanțe scurte pe teren plat sau ușor înclinat, ai nevoie să cunoști tehnica de patinaj cu placa de snowboard. Încearcă să patinezi/aluneci pe o zonă plată, dar ai grijă ca piciorul liber să nu ajungă în fața piciorului din față. Trebuie să faci pași mici. După ce înveți să-ți îmbunătățești tehnica o să reușești să faci și pași mai mari, până când totul o să devină natural. Nu uita că piciorul din față trebuie să fie ușor îndoit, iar majoritatea greutății să se lase pe el. Te va ajuta să-ți păstrezi echilibrul. În timp ce tehnica se va îmbunătăți, vei putea să prinzi și viteză. Vei putea să-ți pui piciorul liber pe tamponul de sprijin al plăcii de snowboard (se află între legături) sau îți vei putea sprijini boot-ul pe placă între legături, lipit de cea din spate (dacă nu ai tampon de sprijin). După ce reușești acest lucru, încearcă să mergi cât mai mult cu amândouă picioarele pe board. Vei putea încerca să te ghemuiești și să te ridici pe placă (genuflexiuni). Nu o să te simți confortabil la început să faci patinaj pe placa de snowboard. Dacă te antrenezi îndeajuns vei deveni foarte bun. Patinajul pe board implică o atenție sporită asupra terenului/pârtiei și un foarte bun echilibru, două lucruri care te vor ajuta mai târziu mult mai mult decât crezi. Așa că acordă-i timpul necesar și curând vei deveni foarte bun. În curs online de snowboarding, ski-si-snowboard.ro îți va dezvălui cum poți face schimbarea cantului cu placa de snowboard, în cel mai ușor mod. La primele încercări, ca începător, se poate întâmpla să ajungi pe o pantă înclinată, dar pe muchia/marginea cealaltă a snowboardului. Atunci trebuie să-ți desfaci repede legăturile. Echipa noastră îți va prezenta o metodă mai ușoară pentru schimbarea cantului cu placa de snowboard. Acest lucru se întâmplă atunci când ești jos și te rostogolești într-o parte sau alta, în timp ce picioarele rămân în legăturile atașate snowboardului. În acest curs online de snowboarding înveți metoda ușoară prin care poți face acest lucru. PASUL 1: Acest lucru este mult mai ușor de făcut de pe vârfuri pe călcâie, decât invers. Pune-te în genunchi și sprijină-te cu mâinile în zăpadă. PASUL 2: Așează-te pe coate să fii mai jos, pentru a-ți fi mai ușor să te rostogolești într-o parte sau alta. PASUL 3: Acum lasă-te pe umărul drept și mișcă-ți partea de sus a corpului în direcția în care urmează să te rostogolești. PASUL 4: În acest moment trebuie să-ți ridici picioarele cu snowboard cu tot în aer și să te rostogolești încet, încet. PASUL 5: În punctul în care ești acum ar trebui să fii pe spate, iar snowboardul în aer, rotit aproape tot. PASUL 6: Acum pune snowboardul jos. Folosindu-ți coatele și apoi mâinile, ridică-te în “stând în fund“. Deja ai făcut schimbarea cantului cu placa de snowboard. PASUL 1: Când faci schimbarea cantului cu placa de snowboard, de pe călcâie pe degete, așează-te în poziția “stând în fund” și îndoaie-ți ușor genunchii. PASUL 2: Lasă-te pe spate și așează-ți mâinile pe lângă corp, pe zăpadă. PASUL 3: Pune-ți mâinile sub genunchi și încearcă să ridici snowboardul în aer. (Încearcă să-l ridici mai sus, încât lungimea lui să nu atingă zăpada/pârtia când te vei rostogoli). PASUL 4: În acest moment trebuie să-ți rotești picioarele în direcția în care dorești și să rostogolești snowboardul imediat ce a ajuns cu totul în aer. PASUL 5: Continuă să-ți rostogolești și restul corpului până când snowboardul este pe muchia cu degetele picioarelor și ai în fața ochilor pârtia/doar zăpadă. PASUL 6: În acest moment te-ai rotit cu totul, inclusiv cu snowboardul, de pe muchia/marginea/cantul plăcii de la degete, pe muchia/marginea/cantul plăcii de la călcâie. Aceasta este cea mai ușoară metodă pentru schimbarea cantului la snowboard, în timp ce ești pe pârtie. Vei învăța curând să te schimbi cu ușurință de pe un cant pe altul, când te afli pe muchia greșită. Trebuie să ai grijă să ferești alți boarderi și schiori când te apuci să faci schimbarea cantului cu placa de snowboard. Alunecarea cu placa de snowboard este o tehnică pe care ar trebui să ți-o însușești înainte de a trece la alte exerciții. Această mișcare esențială prezentată în cursul online de snowboarding o să te ajute să te obișnuiești să-ți muți greutatea în față și să înveți să-ți controlezi snowboardul mai bine. De asemenea, îți va fi folositoare alunecarea cu placa de snowboard când o să ai nevoie să folosești instalațiile de transport pe cablu. Vei putea fi apt a te da jos dintr-o/de pe o instalație pe cablu atunci când vei reuși alunecarea cu placa de snowboard. Odată ce ai învățat să stai în picioare pe placă și vei reuși alunecarea cu snowboardul pe o pantă înclinată, abia atunci vei putea fi gata să folosești instalațiile de transport pe cablu. PASUL 1: În primul rând, găsește o porțiune de pârtie mai lină, cu cât mai puțini schiori și snowboarderi. Ține-ți echilibrul în timp ce stai în picioare. Poți depărta ușor brațele ca să reușești să stai în poziția corespunzătoare. De îndată ce ești pregătit și pârtia este liberă, pune piciorul liber (piciorul din spate) între legăturile de snowboard. PASUL 2: Apleacă-te ușor înainte să lași placa (cu tine pe ea) să alunece la vale. Apasă-te pe degetele picioarelor pentru ca boardul să ajungă îndreptat în jos pe lungime, ca tu să începi să aluneci, iar apoi lasă-ți greutatea pe piciorul din față. Ca să încetinești, lasă-ți greutatea mai mult pe piciorul din spate (schimbă centrul de greutate) sau chiar oprește-te. Întotdeauna să te uiți în direcția în care vrei să mergi și nu la placa de snowboard sau la picioare. Alunecarea pe placa de snowboard cu un singur picior în legătură poate fi extenuantă la început, dar curând vei afla că îți va fi de mare ajutor în multe cazuri. Echipa SSS te sfătuiește să te antrenezi pâna ajungi să te simți confortabil făcând alunecarea drept cu placa de snowboard și abia atunci poți încerca alte exerciții. După ce ai încercat să patinezi/aluneci pe porțiunea foarte puțin înclinată, trebuie să înveți cum urci pârtia pe jos, cu placa de snowboard în picioare. În acest curs online, echipa ski-si-snowbaord.ro te învață să realizezi acest lucru, având ambele picioare în legăturile de snowboard. PASUL 1: Caută un loc pe pârtie cu cât mai puțin trafic de schiori și sowboarderi. Fii poziționat cu fața spre vârful muntelui/pârtiei, având ambele picioare prinse în legăturile de snowboard. Trebuie să te pui într-o poziție ghemuită, cu cantul muchiei de snowboard în zăpadă, cu genunchii flexați (la piept) și cu mâinile în zăpadă exact ca în fotografie. PASUL 2: Întinde-ți brațele înainte (mai sus pe pârtie). Apoi, ușor întinde-ți picioarele. Asigură-te că placa ta de snowboard este încă sprijinită în zăpadă/pe pârtie, pe muchia de la degetele picioarelor. Această poziție este destul de greu de realizat din cauza greutății corpului tău și a înclinației pârtiei. Folosește-ți brațele și cantul de la degetele de pe placa de snowboard. PASUL 3: Acest pas o să implice un efort ridicat din partea ta. Fără să-ți miști mâinile, împinge-te în picioare și sari cu tot cu placă, trăgându-ți picioarele la piept. Ar ajuta dacă ai face un balans plăcii și te-ai împinge mai tare în genunchi. PASUL 4: Repetă acești pași până când ajungi cât de sus dorești. Dacă poți să faci cu lejeritate această mișcare, nu o să ai mari probleme să urci așa pe munte. Echipa SSS îți recomandă să nu exagerezi cu aceste urcări ca să nu îți obosești prea tare picioarele și să nu le mai poți folosi la maxim să te dai. Urcarea pe jos a pârtiei cu placa de snowboard în picioare este dificilă pentru un timp îndelungat, așa că trebuie efectuată la început pe distanțe scurte. Alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor reprezintă alunecarea cu placa de snowboard pe panta propriu-zisă. Această tehnică te va ajuta să înveți să-ți controlezi boardul și să te folosești de canturile plăcii când cobori o pantă/pârtie. Sunt multe avantaje dacă reușești să înveți această tehnică. În primul rând te va ajuta să realizezi importanța cantului. Alunecarea pe cel cu degetele picioarelor este tehnica ce ar trebui învățată înainte de traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor. Într-un final, derivate din această tehnică îți vor ieși și întoarcerile. Când vei micșora unghiul dintre placă și pârtie vei începe să aluneci, iar când vei mări unghiul vei încetini până se va opri. În acest articol vei învăța alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor pentru a-ți controla coborârile. PASUL 1: Pentru primele încercări, echipa ski-si-snowboard.ro te sfătuiește să încerci pe o pârtie ușoară. Picioarele ar trebui să fie deja în legăturile de snowboard. Ești cu fața spre vârful muntelului, cu corpul perpendicular pe pantă, îndoaie-ți genunchii până atingi panta, dar ai grijă să-ți păstrezi echilibrul! PASUL 2: În timp ce te afli în genunchi, adâncește-ți cantul cu degetele picioarelor în zăpadă. Acest lucru îți va da stabilitate și echilibru înainte de a continua mișcările. Puneți mâinile în zăpadă pentru a-ți susține partea de sus a corpului. PASUL 3: Pentru a te ridica pe cantul cu degetele picioarelor, pune-ți mâinile pe lângă corp cam în dreptul genunchilor. Folosește-te de mâini pentru balans în timp ce te ridici ușor, încercând să-ți păstrezi echilibrul. Întinde-ți picioarele în timp ce te asiguri că placa ta rămâne pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 4: În sfârșit ai reușit să stai drept (cu picioarele ușor flexate)! Această este o poziție dificilă la început, dar poate deveni ușoară prin exercițiu. Încearcă să-ți păstrezi poziția de drepți, genunchii foarte puțin îndoiți, să ai tot timpul echilibru, iar placa să rămână fermă pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 5: În acest punct trebuie să înveți să-ți controlezi placa de snowboard și viteza de coborâre, folosindu-ți cantul cu degetele picioarelor. Micșorează unghiul dintre placă și pantă (unghiul format de board și pârtie se află efectiv sub placa de snowboard). Vei observa că în momentul în care îl micșorezi, viteza ta va crește. PASUL 6: Mărește unghiul și vei observa că viteza ta se va micșora. Pentru a mări unghiul poți să-ți îndoi genunchii mai mult și să apeși mai tare pe degetele picioarelor și automat pe cantul plăcii de snowboard pe care se află degetele picioarelor. Vei continua să încetinești pe măsură ce vei mări unghiul dintre pârtie și placa de snowboard, folosindu-te de cantul și presiunea de la degetele picioarelor. PASUL 7: Acesta este ultima parte a exercițiului. În timp ce stai pe cantul oprit cu degetele picioarelor, apleacă-te ușor și pune mâinile pe zăpadă pentru a-ți sprijini partea de sus a corpului. În acest moment deja poți să faci alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor, în timp ce cobori o pârtie. Cunoașterea canturilor snowboardului este esențială pentru practicarea acestui sport/hobby. Antrenează-te în a face alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor până ce vei deveni expert. După cum am menționat în articolul intitulat alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor, această alunecare folosește la conștientizarea funcției muchiilor/canturilor, la controlul lor și la controlul vitezei pe pârtie. Acum vei învăța alunecarea pe cantul plăcii cu călcâiele, pentru a-ți favoriza controlul coborârii. PASUL 1: Pentru primele dăți când încerci acest exercițiu, Echipa SSS te sfătuiește să încerci pe o pantă ușoară. Picioarele trebuie să fie în legăturile de snowboard. Apoi așează-te în poziția “stând în fund” pe pantă, cu fața la baza pârtiei, cu placa sprijinită pe cantul cu călcâiele, în zăpadă. Ai grijă să fie bine proptită în zăpadă să nu aluneci! PASUL 2: Dacă este nevoie, chiar adâncește-ți cantul cu călcâiele în zăpadă să fii sigur că nu aluneci când te vei ridica în picioare. Puneți mâinile în spatele corpului, sprijinindu-te pe ele. PASUL 3: Mută-ți mâinile cât mai aproape de coapse în jos, balansează-te cu ajutorul lor în timp ce încerci să te ridici în picioare pe placă. Genunchii trebuie să fie flexați, greutatea distribuită egal pe ambele picioare și apoi încearcă să-ți ții echilibrul, stând pe cantul cu călcâiele. PASUL 4: Încearcă să stai în picioare păstrându-ți echilibrul. Această poziție o să-ți pară dificilă la început, dar cu puțin antrenament o să reușești să stai în picioare, menținându-ți echilibrul fără probleme. Stai drept cu genunchii flexați, umerii pe aceeași linie verticală cu genunchii și picioarele, iar placa pe cantul cu călcâiele. PASUL 5: Învață să-ți controlezi placa de snowboard și viteza la coborârea pantei, folosindu-te de cantul cu călcâiele. Viteza la coborâre va crește proporțional odată cu micșorarea unghiului dintre placă și pârtie. Apasă ușor pe cantul cu degetele de snowboard pentru a mări viteza. PASUL 6: La pasul anterior ai învățat cum să mărești viteza dacă micșorezi unghiul dintre cant și pantă. Acum mărește unghiul, flexează mai mult genunchii, și lasă-te mai mult pe cantul cu călcâiele. Observă cum se micșorează viteza cu cât apeși mai tare și mărești unghiul mai mult. Foarte repede vei ajunge să te oprești. PASUL 7: Ai ajuns la ultimul pas din exercițiu. Ține-ți boardul pe cantul cu câlcăiele în timp ce ușor, ușor îți cobori corpul. Pune-ți mâinile pe pantă, în spatele corpului, pentru a te sprijini. În acest moment deja știi cum să-ți controlezi snowboardul și să faci alunecarea pe cantul cu călcâiele și alunecarea pe cantul cu degetele picioarelor. În general nu are importanță pe care dintre cele două tehnici de alunecare pe cant o înveți prima oară. Oricum trebuie învățate amândouă și exersate până stăpânești bine tehnicile, ca să poți practica și alte exerciții din acest curs online de snowboarding. Exersează tehnicile de alunecare pe cant pentru a-ți controla viteza la coborâre pe pârtie! Traversarea pârtiei pe cant îți permite să aluneci de-a latul pantei în timp ce cobori gradual. Este datul cu placa de snowboard în diagonală, ce te duce dintr-o parte a pantei în cealaltă. Traversarea se poate face în două feluri, în funcție de poziția în care ești și în funcție de ce cant folosești. Una este traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor, iar cealaltă este traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele. Te vei folosi de cantul de jos al plăcii de snowboard pentru a controla viteza. PASUL 1: Când faci traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele trebuie să privești în direcția în care dorești să mergi. Este unul din cele mai importante lucruri care trebuie făcute în momentul în care faci traversarea. Întinde-ți brațele pe cantul cu degetele picioarelor ca să îți păstrezi echilibrul. PASUL 2: Îndreaptă-ți capul și umerii în direcția în care vrei să mergi. Lasă-ți greutatea mai mult pe piciorul din față. Amintește-ți să ții placa de snowboard îndreptată foarte puțin spre baza pârtiei (cu cât placa va fi îndreptată mai mult, cu atât vei avea viteză mai mare și va fi mai greu de controlat). PASUL 3: Când ai ajuns la marginea pârtiei, îndreaptă-ți placa în poziția de start; aici te oprești puțin. Pregătește-te să mergi în cealaltă parte a pârtiei, uitându-te în direcția în care vrei să mergi. PASUL 4: Exact ca la pasul 2, îndreaptă-ți capul și umerii în direcția în care vrei să mergi. Lasă-ți mai multă greutate pe piciorul din față. Amintește-ți să ții placa de snowboard îndreptată foarte puțin spre baza pârtiei (cu cât placa va fi îndreptată mai mult, cu atât vei avea viteză mai mare și va fi mai greu de controlat). Antrenează-te să faci bine traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele pentru a putea controla viteza, direcția și echilibrul. Perfecționându-ți această tehnică până te simți confortabil cu ea, vei putea frâna când ai nevoie, te vei opri unde vei avea nevoie și îți vei îmbunătăți tehnica de a te da cu snowboardul. Acest lucru se întâmplă, evident, după ce ai perfecționat și traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor. Traversarea pârtiei pe cant îți permite să aluneci de-a latul pantei în timp ce cobori gradual. Este datul cu placa de snowboard în diagonală, ce te duce dintr-o parte a pantei în cealaltă. Traversarea se poate face în două feluri, în funcție de poziția în care ești și în funcție de ce cant folosești. Una este traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor, iar cealaltă este traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele. Te vei folosi de cantul de jos al plăcii de snowboard pentru a controla viteza. PASUL 1: Când faci traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor trebuie să privești înainte, în direcția în care dorești să mergi. Acesta este unul din cele mai importante lucruri. Întinde-ți brațele când faci traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor ca să îți păstrezi echilibrul. PASUL 2: Apoi îndreaptă-ți capul și umerii în direcția în care vrei să mergi. Lasă-ți greutatea mai mult pe piciorul din față. Amintește-ți să ții placa de snowboard îndreptată foarte puțin spre baza pârtiei (cu cât placa va fi îndreptată mai mult, cu atât vei avea viteză mai mare și va fi mai greu de controlat). PASUL 3: Când ai ajuns la marginea pârtiei, îndreaptă-ți placa în poziția de start; aici te oprești puțin. Pregătește-te să mergi în cealaltă parte a pârtiei, uitându-te în direcția în care vrei să mergi. PASUL 4: Exact ca la pasul 2, îndreaptă-ți capul și umerii în direcția în care vrei să mergi. Lasă-ți mai multă greutate pe piciorul din față. Amintește-ți să ții placa de snowboard îndreptată foarte puțin spre baza pârtiei (cu cât placa va fi îndreptată mai mult, cu atât vei avea viteză mai mare și va fi mai greu de controlat). Antrenează-te să faci bine traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor, pentru a putea controla viteza, direcția și echilibrul. Perfecționându-ți această tehnică până te simți confortabil cu ea, vei putea frâna când ai nevoie, te vei opri unde vei avea nevoie și îți vei îmbunătăți tehnica de a te da cu snowboardul. Acest lucru se întâmplă, evident, după ce ai perfecționat și traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele. O altă mișcare importantă pe care trebuie să o înveți este coborârea în frunză cu snowboardul. Acest exercițiu se face pe un singur cant și, privit din față ori din spate, va părea ca o frunză căzătoare dintr-un copac. Diferența constă în faptul că spre deosebire de frunza propriu-zisă, riderul poate controla direcția în care vrea să meargă. Coborârea în frunză cu snowboardul este aproape identică cu traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele sau traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor (depinde pe ce cant faci coborârea în frunză cu snowboardul), doar că acum legi mișcările într-una singură. Când vei reuși să faci coborârea în frunză cu snowboardul vei putea să te dai cu placa pe orice pârtie și să mergi în ce direcție dorești (pantă să fie!!!). Coborârea în frunză cu snowboardul te va ajuta să ai mai mult control asupra alunecării laterale. Amintește-ți că partea plăcii pe care îți lași mai mult greutatea (picior stâng sau picior drept) se va îndrepta prima spre baza pârtiei și-ți va da direcția în care te îndrepți. Vom face demonstrația la coborârea în frunză cu snowboardul, pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 1: Începe în același mod ca la traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor. Este extrem de important să privești în direcția în care vrei să mergi, îndepărtează-ți puțin brațele pentru echilibru și lasă-ți greutatea mai mult pe piciorul din față. PASUL 2: Privirea trebuie menținută în direcția în care dorești să ajungi. Ea va fi urmată de cap, umeri, șolduri și picioare, care vor controla placa. Ține-ți echilibrul pe cantul cu degetele picioarelor. Nu uita să menții placa de snowboard la un anumit unghi și ușor îndreptată spre baza pârtiei (cu cât placa va fi îndreptată mai mult, cu atât vei avea viteză mai mare și va fi mai greu de controlat). Oprește-te odată ce ai ajuns în cealaltă parte a pârtiei. Oprirea se face prin revenirea la poziția inițială a boardului (perpendicular pe pârtie). PASUL 3: Păstrează-ți echilibrul pe cantul cu degetele picioarelor. Nu te întoarce prin săritură sau nu începe traversarea pe cantul cu călcâiele. Întoarce capul și uită-te peste umăr. Transferă-ți ușor greutatea pe piciorul din spate. Traversează înapoi pârtia. PASUL 4: Menține unghiul de coborâre al plăcii ușor înclinat. De asemenea, păstrează-ți poziția boardului pe cantul cu degetele picioarelor. Când ajungi la celălalt capăt al pârtiei, mută-ți greutatea pe celălalt picior și întoarce capul în direcția opusă. Genunchii trebuie ținuți ușor flexați și apoi repetă mișcarea de la o margine la alta a pârtiei, doar pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 5: În acest moment probabil ai reușit deja să lași în spate primele tale urme în formă de zig-zag. Repetă procesul până ajungi la direcția dorită. Dacă vrei să practici coborârea în frunză cu snowboardul pe cantul cu călcâiele, repetă același exercițiu, dar folosește cantul cu călcâiele și adu-ți aminte de tehnica traversarea pârtiei pe cantul cu călcâiele. Repetă această tehnică până o stăpânești foarte bine, pentru că îți va fi foarte folositoare pe diferite tipuri de pârtii (amenajate sau neamenajate) și când o vei cunoaște îndeajuns de bine, o să poți coborî aproape orice pârtie! După ce ai învățat coborârea în frunză cu snowboardul, acum ești pregătit să faci curs online de snowboarding – Coborârea în ghirlande cu snowboardul. Acest exercițiu reprezintă jumătate din tehnica întoarcerile cu snowboardul, cu diferența că nu este încă necesar să schimbi canturile. Se numește așa datorită urmelor lăsate în zăpadă, care sunt asemănătoare cu ghirlandele din pomul de Crăciun. PASUL 1: Ai nevoie de o arie largă pe pârtie pentru a putea face acest exercițiu. Du-te în vârf (o pârtie ușoară) și începe cu poziția pe călcâie. Uită-te în direcția în care dorești să mergi. PASUL 2: Când ești pregătit, micșorează unghiul dintre snowboard și pârtie, ca la alunecarea pe cantul cu călcâiele și pune greutatea pe piciorul din față, ca la coborârea în frunză cu snowboardul pe călcâie. PASUL 3: Mergi cât mai drept cu snowboardul până o să observi singur că viteza va crește mai mult, cu cât vărful (sau nasul) plăcii va ajunge mai aproape de direcția pantei. Amintește-ți să te uiți în direcția în care dorești să mergi. PASUL 4: După ce ai ajuns la viteza la care dorești, încetinește, crescând unghiul dintre palca de snowboard și pantă, transferându-ți greutatea pe călcâiul piciorului din spate. PASUL 5: În timp ce rotești ușor placa spre direcția inițială, vei ajunge aproape perpedincular cu placa pe pantă. Observă cum în acest timp viteza ta a scăzut considerabil. Menține-ți echilibrul chiar și după ce schimbi poziția plăcii de snowboard. PASUL 6: Vei ajunge la a te opri complet când placa ta de snowboard va fi perpendiculară cu panta, în poziția inițială. Repetă procesul acesta până când această tehnică va deveni naturală pentru tine. După ce reușești acest lucru, încearcă să faci coborârea în ghirlande cu snowboardul pe cantul cu degetele picioarelor. Câteva sfaturi folositoare pe care ar tebui să le ai permanent în minte sunt: uită-te tot timpul în direcția în care vrei să ajungă vârful plăcii tale de snowboard (direcția în care vrei să mergi), micșorează unghiul dintre pantă și snowboard, poziționează vârful plăcii în jos (pe direcția pantei) și întoarce nasul plăcii în sus pentru a încetini și a te opri. După ce vei știi să faci lejer coborârea în ghirlande vei vedea că a face întoarcerile va fi mult mai simplu. Întoarcerile cu snowboardul reprezintă ultimul pas din curs online de snowboarding pentru începători, unde ajungi să combini absolut tot ce ai învățat. În acest punct ar tebui să fii confortabil cu coborârea în ghirlande, cu a sta drept pe placa de snowboard și a coborî într-o poziție flexată în timp ce traversezi pârtia. O să înveți întoarcerile cu snowboardul care sunt compuse din traversarea pârtiei, schimbarea canturilor și traversarea pârtiei din nou, menținându-ți viteza constantă. Odată ce ai învățat întoarcerile, te poți considera un snowboarder în toată puterea cuvântului (dacă ai făcut toate mișcările corect), vei arăta ca unul și te vei simți ca atare. Pentru început, Echipa SSS te sfătuiește să cauți o pârtie bine conturată/aranjată (la primele ore ale dimineții, de obicei), ușoară, cu cât mai puține diferențe de nivel. Ar fi bine ca pârtia să nu fie aglomerată, să nu fii nervos sau distras de oamenii care te privesc. Vizualizează-ți mișcările care trebuie făcute și stabilește în ce locuri ai putea să faci întoarcerile cu snowboardul. PASUL 1: Începe prin a face traversările pe cantul cu călcâiele, la fel cum ai exersat făcând ghirlandele. Întoarce capul, umerii și șoldurile în direcția în care vrei să mergi. Ține-ți genunchii flexați și centrul de greutate cât mai jos. Încearcă să faci prima întoarcere doar în momentul în care te simți confortabil cu traversările pe cantul cu călcâiele. PASUL 2: Începe întoarcerile la snowboard pe cantul cu călcâiele după ce ai ajuns să întorci placa cu vârful spre baza pârtiei. Vei începe să prinzi mai multă viteză, dar nu te panica, este normal, tu deții controlul boardului. În acest fel, dacă nu te simți sigur poți oricând să reîntorci placa precum la ghirlande, apăsând pe călcâi (revii la poziția inițială, traversarea pe cantul cu călcâiele). PASUL 3: La jumătatea exercițiului vei ajunge cu placa îndreptată în jos, unde este nevoie să întorci placa de pe cantul cu călcâiele, pe cantul cu degetele picioarelor. Rotește-ți capul în direcția în care vrei să ajungă vârful boardului tău. Odată cu privirea, rotește și brațul corespunzător piciorului din față, în susul pârtiei, urmând a întoarce capul, umerii și șoldurile în aceeași direcție. Dacă nu te grăbești, placa va urma direcția impusă de restul corpului. Lasă-te ușor pe vârful piciorului din față să nu îți agațe cantul și să cazi. Pe măsură ce ajungi cu tot corpul îndreptat spre vârful muntelui, întinde picioarele, rămânând ușor flexate. PASUL 4: Exercițiul îl vei termina în momentul în care ești în poziția de a face traversările pe cantul cu degetele picioarelor și vei continua cu aceeași viteză. PASUL 5: Ai terminat întoarcerile la snowboard pe cantul cu călcâiele și faci traversarea pârtiei pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 1: Începe prin a face traversările pe cantul cu degetele picioarelor la fel cum ai exersat făcând ghirlandele. Întoarce capul, umerii și șoldurile în direcția în care vrei să mergi. Ține-ți genunchii flexați și centrul de greutate cât mai jos. Încearcă să faci prima întoarcere doar în momentul în care te simți confortabil cu traversările pe cantul cu degetele picioarelor. PASUL 2: Începe întoarcerile la snowboard pe cantul cu degetele picioarelor după ce ai ajuns să întorci placa cu vârful spre baza pârtiei. Vei începe să prinzi mai multă viteză, dar nu te panica, este normal, tu deții controlul boardului. În acest fel, dacă nu te simți sigur poți oricând să reîntorci placa precum la ghirlande, apăsând pe degetele piciorului din față (revii la poziția inițială, traversarea pe cantul cu degetele picioarelor). PASUL 3: La jumătatea exercițiului vei ajunge cu placa îndreptată în jos, unde este nevoie să-o întorci de pe cantul cu degetele picioarelor, pe cantul cu călcâiele. Rotește-ți capul în direcția în care vrei să ajungă vârful boardului tău. Odată cu privirea, rotește și brațul corespunzător piciorului din față, în susul pârtiei, urmând a întoarce ușor capul și șoldurile în aceeași direcție. Dacă nu te grăbești, placa va urma direcția impusă de restul corpului. Lasă-te ușor pe călcâiul piciorului din față să nu îți agațe cantul și să cazi. Întinde picioarele și nu le mai ține flexate pe măsură ce ajungi cu tot corpul îndreptat spre baza pârtiei. PASUL 4: Exercițiul îl vei termina în momentul în care ești în poziția de a face traversările pe cantul cu călcâiele și vei continua cu aceeași viteză. Repetă mișcările învățate! Dacă ai reușit să nu te oprești în timpul acestor mișcări, ai reușit să legi întoarcerile la snowboard. Te vei simți un adevărat snowboarder. Nu-ți fie teamă să faci întoarcerile cu snowboardul. Atâta timp cât ai reușit să faci bine traversările și ghirlandele, să faci prima întoarcere nu va mai fi așa de înfricoșător. Poți practica pentru început pe o pârtie ușoară și mai nepopulată, pe spații cât mai mari, pentru a putea face fiecare mișcare treptat și încet. Momentul crucial la întoarceri este atunci când schimbi placa de pe un cant pe altul. Este un moment scurt în care boardul tău nu atinge zăpada nici cu cantul cu călcâiele, nici cu cantul cu degetele picioarelor. În acest moment majoritatea boarderilor pierd controlul și cad. Dacă respecți regulile cu flexarea picioarelor, întoarcerile capului, umerilor și șoldurilor, placa va urma cursul firesc. Dacă nu forțezi placa și doar apeși ușor pe călcâi sau pe degetele piciorului din față (în funcție de direcția în care întorci snowboardul), totul va fi bine. După ce ai învățat să faci întoarcerile, încearcă să le faci mai scurte, apoi mai largi, apoi să păstrezi un anumit ritm, apoi doar să urmezi pârtia… Făcând toate acestea, vei avea un control mai bun asupra boardului, vei știi cum să reacționezi în diferite situații și vei putea să reușești întoarcerile cu snowboardul oricând ai nevoie.Schimbarea cantului cu placa de snowboard de pe degete pe călcâie:
Schimbarea cantului cu placa de snowboard de pe călcâie pe degete:
Întoarcerile cu snowboardul pe cantul cu călcâiele
Întoarcerile cu snowboardul pe cantul cu degetele picioarelor
Ponturi:
Sursa informațiilor: www.abc-of-snowboarding.com