Pârtiile de la Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș) sunt printre cele mai noi pârtii de ski și snowboard din România. În articolul complet prezentat pe ski-si-snowboard.ro despre Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș) poți găsi amplasare geografică, scurt istoric, acces și cazare, pârtii, transport pe cablu, program, prețuri, ponturi/bine de știut, starea vremii, stratul de zăpadă, web-cam, galerie foto, video și mult mai multe informații folositoare.
Pârtii de ski și snowboard din Județul Suceava se găsesc la Mălini, Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș), Cârlibaba, Vatra Dornei, Domeniul Schiabil Drumul Tătarilor – Valea Putnei (Mestecăniș) și Câmpulung Moldovenesc.
Gura Humorului este un oraș din Județul Suceava, aflat în regiunea istorică Bucovina de sud, situat în nord-estul României. În anul 2005 acesta a devenit stațiune turistică. Gura Humorului este poziționată la o altitudine de aproximativ 470 de metri, având un climat cu proprietăți sedative. Locul a fost căutat ca stațiune climaterică încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Orașul Gura Humorului este situat în partea centrală a Județului Suceava, la limita estică a Obcinilor Bucovinei, în Depresiunea Humorului.
Judeţul Suceava este situat în partea de nord-est a României (în Regiunea Moldova), între Pietrosul Călimanului (2022 metri) și Albia Siretului (233 metri), într-un cadru natural dominat de elemente bioclimatice central și nord-est europene, ce creează o armonie peisagistică inedită, cu o așezare în formă de amfiteatru. Reședința județului este Municipiul Suceava.
Judeţul se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Judeţul Botoșani, la sud-est cu Judeţul Iași, la sud cu Judeţele Neamţ și Harghita, la sud-vest cu Judeţul Mures, iar la vest cu Judeţele Bistriţa Năsăud și Maramureș.
Zona de munte ocupă 65,4% din suprafața Județului Suceava și cuprinde munţi cu înălțimi între 800 si 2100 de metri. Principalele grupe de munți de pe teritoriul sucevean sunt: Munții Călimani, Munții Giumalău, Munții Rarău, Munții Stănișoarei, Munții Suhard, Munții Țibăului, Obcinile Bucovinei, Subcarpații Moldovei.
Munţii Bistriţei, şi în mod special partea nordică a crestei acestora, se impun în peisajul Ţării Dornelor prin culmile abrupte şi stâncoase, încă relativ bine împădurite. În partea de nord, Valea Bistriţei îi separă de Masivul Giumalău prin spectaculoasele Chei ale Zugrenilor – o secţiune prin două masive cristaline, cu pereţi abrupţi şi o diferenţă de nivel care ajunge până la circa o mie de metri.
În Munţii Bistriţei nu există infrastructură de cazare (cabane, refugii), însă este posibilă camparea. Cu excepţia traseului de creastă (Cheile Zugrenilor – Sat Păltiniş), celelalte trasee pot fi parcurse într-o singură zi, iar o parte dintre acestea pot fi străbătute şi pe bicicletă.
În cadrul zonei montane s-a dezvoltat o serie de depresiuni dintre care cea mai importantă este Depresiunea Dornei (cu două compartimente: Dorna și Neagra Șarului).
Zona de podiș și dealuri subcarpatice ocupă 34,6% din suprafața teritorială suceveană. Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul judeţului se suprapune parţial Carpaţilor Orientali și Podișului Sucevei.
Zonele de podiș și dealuri subcarpatice sunt reprezentate de Podișul Sucevei și Subcarpaţii Neamţului, cu altitudini cuprinse între 300 și 500 de metri. Podișul Sucevei se împarte în Podișul Dragomirnei și Podișul Fălticeni, ce încadrează între ele Depresiunea Rădăuţi. Suprafeţele cele mai joase sunt formate din luncile și terasele joase de-a lungul râurilor, prezentând ca principală caracteristică faptul că, pe mari întinderi, nivelul apei freatice este relativ ridicat, dând naștere zonelor cu exces de umiditate.
Spaţiul geografic al Judeţului Suceava se înscrie aproape în egală măsură sectorului cu climă continentală (partea de est) si cu climă continental – moderată (partea de vest)..
În Complexul de agrement Ariniș este construită o piscină acoperită de dimensiuni olimpice, un bazin de înot destinat copiilor și sunt amenajate și construite opt terenuri de sport, plus o nocturnă, precum și un patinoar artificial. Complexul este inaugurat în data de 1 mai 2010. În cadrul proiectului se realizează și iluminatul public în Parcul Dendrologic Ariniș. În zona de acces spre pârtie, pe malul drept al Râului Moldova, este amenajat un loc de campare cu toate utilitățile necesare rulotelor.
Orașul este străbătut de șoseaua europeană E58 (DN17), fiind poziționat la jumătatea distanței dintre Suceava și Câmpulung Moldovenesc, la circa 35 de km de aceste două centre urbane. Cel mai apropiat oraș de Gura Humorului este Frasin (7 km către Câmpulung Moldovenesc). Altă cale rutieră care străbate orașul este drumul județean DJ177, către Comuna Mănăstirea Humorului, pe valea Râului Humor.
Pârtia Șoimul se află în S-ul Orașului Gura Humorului, pe malul drept al Râului Moldova. Accesul, atât din oraș, cât și dinspre cartierul Voroneț, se face pe Aleea Piatra Pinului.
Distanțe de la Gura Humorului spre: Câmpulung Moldovenesc – 31 km, Suceava – 59 km, Vatra Dornei – 73 km, Bistrița – 155 km, Brașov – 324 km, Tg. Mureș – 251 km, București – 445 km.
Gura Humorului este conectat la sistemul național feroviar și are două stații CFR pe magistrala Suceava – Vatra Dornei: Gura Humorului Oraș (în apropiere de centrul localității), respectiv Gura Humorului (în Satul Păltinoasa din cadrul comunei suburbane cu același nume).
Pârtiile de la Gura Humorului sunt două momentan: Pârtia Șoimul 1 și Pârtia Șoimul 2.
Pârtia Șoimul 1 (Complex de agrement Ariniș) este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și se întinde pe lungimea de 1462 de metri. Are altitudinea de plecare la 756 de metri, înclinația medie de 20% și diferența de nivel de 283 de metri. Se desfășoară pe lățimea minimă de 8 metri și are altitudinea de sosire la 473 de metri. Transportul pentru accesul în vârful pârtiei (teleferic) se face cu instlația de transport pe cablu: telescaunul cu 4 locuri. Pârtia Șoimul 1 este dotată cu instalație nocturnă, tunuri de produs zăpadă artificială și se întinde pe o suprafață de 5 hectare.
Pârtia Șoimul 2 sau Șoimuleț (Complex de agrement Ariniș) este o pârtie albastra cu un grad mic de dificultate și se întinde pe lungimea de 500 de metri. Are altitudinea de plecare la 756 de metri, înclinația medie de 20% și diferența de nivel de 70 de metri. Se desfășoară pe lățimea medie de 20 de metri și are altitudinea de sosire la 686 de metri. Transportul pentru accesul în vârful pârtiei (teleferic) se face cu instalația de transport pe cablu: teleski (deși se poate ajunge și cu telescaunul pentru că cele 2 pârtii au punctul de plecare comun). Pârtia Șoimul 2 sau Șoimuleț NU este dotată cu instalație nocturnă.
Există un proiect pentru amenajarea a încă 2 pârtii de ski și snowboard tot în Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș).
Programul de funcționare al instalațiilor de transport pe cablu (telefericelor) din Stațiunea Gura Humorului, pentru sezonul 2014-2015 este:
Pentru a putea vedea imagini live ale camerelor web de pe pârtiile ce aparțin de Schi Arena (Feleac) accesează linkul ACESTA.
Tarifele instalațiilor de transport pe cablu (telefericelor) în Stațiunea Gura Humorului, pentru sezonul 2014-2015 sunt:
La baza pârtiilor din Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș), centrele de închiriere echipament de ski și snowboard au preţurile: 10 lei (echipament pentru o oră) şi 40 de lei (pentru o zi).
Transportul cu telescaunul dureaza doar 10 minute.
Pârtia Șoimul 1 a fost făcută cu fonduri FARE, iar Pârtia Șoimul 2 din banii strânși în urma folosirii instalației pe parcursul a 2 ani.
La baza pârtiilor Gura Humorului (Complex de agrement Ariniș) există o parcare auto cu 360 de locuri de autoturisme și 10 locuri pentru autocare.