Cum îți ceruiești snowboard-ul?

sss-cureți-surplusul-de-ceara-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

De ce trebuie să-ți ceruiești snowboard-ul?

Păi… după mai multe ture, vei constata că placa ta s-a zgâriat și au șanțuri destul de adânci în toate sensurile. Te cuprinde un sentiment de milă și deznădejde privindu-le. Ce e de făcut?

Mă voi referi în continuare la placa de snowboard, dar procedeul de ceruire se aplică aproape similar și la schiuri.

În primul rând, nu înjura! Păstrează-ți calmul. Placa ta nu este de aruncat la gunoi! Așa ajunge orice snowboard al oricărui rider care se dă pe majoritatea pârtiilor din România. Pietre, gheață, crengi, toate contribuie la avariile sus-numite.

sss-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Așa că ai două opțiuni: fie o duci la un centru de reparații/întreținere, fie o repari tu. Cum? Cu ceară! Pe lângă ceară, mai ai nevoie de: o soluție pentru degresat/curățat, o lama de cutter, un aparat de topit/întins ceara sau un fier de călcat rufe vechi, o riglă din plexiglas, un burete aspru sau o perie cu fire din plastic (chiar și o lavetă aspră). Înainte de a te apuca de treabă e bine să știi că există mai multe tipuri de ceară pentru lustruit snowboardul. Există ceară pe care o poți folosi la rece, pe care o găsești în magazine sub diferite forme (lichidă, pastă sau baton pe care să îl freci de snowboard) sau ceară pe care o vei topi pe snowboard, despre care vom vorbi în continuare aici în articolul Cum îți ceruiești snowboard-ul? din categoria TUTORIALE. Cumpără-ți ceara în funcție de temperatura aproximativă de pe pârtia pe care umează să te dai. Plaja de temperatură în care se încadrează ceara o găsești pe ambalaj.

sss-ceara-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Să începem! Cum îți ceruiești snowboard-ul:

PASUL 1

sss-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Întoarce placa, pune-o pe 2 scaune sau fixeaz-o cumva pe un banc de lucru (profesioniștii folosesc niște menghine speciale).

Cu soluția pentru degresat și o cârpă, curăță placa, îndepărtând orice urmă de mizerie. Dacă nu ai soluție, merge și spirt sau o soluție de zeamă de lămâie. Cu lama de cutter curăță resturile de ceară sau de murdărie dacă au mai rămas.

 PASUL 2

sss-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Bagă fierul în priză. În cazul în care ai un fier special pentru ceară, setează din buton temperatura optimă pentru a topi ceara. Fiecare tip de ceară are un punct de topire recomandat de producător. Lipește batonul de ceară de talpa fierului. Ceara se va topi și va picura pe suprafața snowboardului. Nu trebuie să acoperi întreaga suprafață (aproxitmativ 40% ar trebui să fie suficient); insistă cu picurarea asupra zonelor mai avariate.

PASUL 3

sss-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Așază fierul cald pe placă, uniformizând ceara pe toată suprafața. Nu te teme! Placa ta nu se va topi ! Ai grijă ca zgârieturile să se fi umplut cu ceară și nu sta prea mult cu fierul într-un singur loc. Odată terminată această etapă, așteaptă 20-30 de minute ca ceara să se răcească. Mănâncă un fruct sau bea un fresh. Ești pe drumul cel bun.

 PASUL 4

sss-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Cu rigla de plexiglas îndepărtează excesul de ceară de pe placă. Mișcarea se face dinspre “nasul” snowboardului spre “coadă”. Rigla trebuie ținută la un unghi de aprox. 45 de grade față de placă. Ceara care a umplut zgârieturile va rămâne la același nivel cu materialul neatins al plăcii. Îndepărtează complet ceara de pe canturile de fier.

PASUL 5

sss-lustruieste-cum-iti-ceruiesti-snowboard-ul-placa-ski-si-snowboard-te-dai

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Cu buretele cel aspru/peria sau cu laveta, lustruiește placa, apăsând cu nădejde! În felul acesta vor fi uniformizate și ultimele resturi de ceară. Mișcarea se face pe lungimea plăcii de snowboard. Termină de băut fresh-ul dacă nu ai facut-o. Ai terminat!

  PONTURI

Dacă vrei să fii absolut sigur că a dispărut orice urmă de mizerie, înainte de a începe ceruirea propriu-zisă, aplică un strat de ceară moale (pentru temperaturi mai ridicate), așteaptă să se răcească, apoi curăț-o. Înlătură și cele mai mici rămășițe, apoi urmează pașii de la Cum îți ceruiești placa de snowboard?

Cu toate că fierul de rufe cel vechi își face treaba, recomandăm folosirea unui fier special pentru ceară. Datorită posibilității de a controla temperatura de topire, ceara își va păstra proprietățile fizice și chimice, pe când, în cazul topirii cu un fierul vechi, ceara poate suferi procese distructive în structură.

 Te dai?

Te dai? Comenteazã!