Pârtia de la Pasul Vâlcan (uneori se mai folosește și denumirea de Pasul Vulcan) este o pârtie destul de nouă și aparține de Județul Hunedoara. În articolul complet prezentat pe ski-si-snowboard.ro despre Pasul Vâlcan poți găsi informații și detalii folositoare despre amplasarea geografica, scurt istoric, acces, cazare, pârtii, teleferice, program, prețuri, ponturi, starea vremii, galerie foto, video ș.a.m.d.
Pârtii de ski și snowboard din Județul Hunedoara se găsesc la Cheile Buții, Straja, Pasul Vâlcan, Râușor și Parâng.
Staţiunea Pasul Vâlcan este cea mai nouă zonă schiabilă din Valea Jiului, situată pe drumul dintre Orașul Vulcan și pas.
Județul Hunedoara se învecinează cu Județele Arad, Timișoara și Caraș-Severin, la vest, cu Județul Alba la est și cu Județele Vâlcea și Gorj la sud. Județul cuprinde unităţi de relief distincte, regiunile muntoase ocupând o pondere majoritară. Depresiunile intramontane şi colinare, zonele depresionare şi defileurile completează structura reliefului din cuprinsul judeţului.
Carpaţilor Meridionali le aparţin masivele înalte şi mijlocii din sudul şi sud-estul judeţului, în timp ce Carpaţii Occidentali cuprind masivele mici şi mijlocii din vest şi nord. Din punct de vedere al treptelor de altitudine, etajul montan este compus din subetajul alpin (zone întinse din Munţii Retezat, Godeanu, Parâng şi parţial Ţarcu) şi subetajul de pădure (zonele medii şi joase din Munţii Retezat, Godeanu, Ţarcu, Parâng, aşa-numitul Podiş Dacic din Munţii Şureanu, Poiana Ruscă, Metaliferi şi Masivul Găina). Munţii Vâlcan (cu altitudinea maximă în Vârful Vâlcan – 1946 m) se situează în sectorul sud-vestic al Carpaţilor Meridionali, împreună cu Munţii Mehedinţi, închizând la sud arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre. În partea de est se remarcă grupul înălţimilor Straja – Mutu, iar în extremitatea de vest, Creasta Oslei. Pasul Vâlcan este o trecătoare situată la nivelul grupei vestice a Carpaților Meridionali, în partea estică a Munților Vâlcanului, la o altitudine de 1621 m, pe drumul judeţean (DJ664) Vulcan – Schela (drum ce străbate partea vestică a Parcului Naţional „Defileul Jiului”). În Pasul Vâlcan se găseşte cabana omonimă, la o distanţă de 7 km faţă de Oraşul Vulcan.
Depresiunile intramontane din Judeţul Hunedoara cu aspectul unor golfuri (Petroşani, Haţeg, Strei) reprezintă treapta de relief cea mai joasă. Culoarul Orăştiei este mărginit de Munţii Metaliferi şi Şureanu şi are un caracter deluros spre sud, iar spre nord este alcătuit din terase şi lunci. Defileul Mureşului este cuprins, pe teritoriul judeţului, între Localităţile Deva şi Zam şi reprezintă un culoar depresionar format dintr-o succesiune de defileuri şi bazine.
Județul Hunedoara este așezat pe cursul mijlociu al Râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni (N), Orăștiei și Șureanu (S-E), Retezat-Godeanu, Vâlcan și Parâng (S) și Poiana Ruscă (S-V). Cele mai importante râuri care îl traversează sunt Mureș, Strei , Râul Mare, Crișul Alb și Jiu.
Pârtia Pasul Vâlcan este o pârtie albastră cu un grad mic de dificultate cu lungimea de 340 de metri. Altitudinea de plecare este la 1317 metri, are o înclinație de 16% și o diferență de nivel de 61 de metri. Se desfășoară pe lățimea de 40 de metri și suprafața de 1,3 hectare și are altitudinea de sosire la 1256 de metri. Pârtia Pasul Vâlcan are o capacitate de până la 600 de persoane și este deservită de un teleski. Zona este într-un continuu proces de modernizare, iar domeniul skiabil se dorește a avea lungimea totală de 30 de kilometri, întinzându-se pe 13,6 hectare.
Programul de funcționare al instalațiilor de transport pe cablu (telefericelor) din Stațiunea Pasul Vâlcan, pentru sezonul 2014-2015:
Tarifele instalațiilor de transport pe cablu (telefericelor) în Stațiunea Pasul Vâlcan, pentru sezonul 2014-2015 sunt: