Pârtiile Băișoara aparțin de Stațiunea Turistică Băișoara și se încadrează în teritoriul administrativ al Județului Cluj. În articolul complet prezentat pe ski-si-snowboard.ro despre Băișoara poți găsi amplasare geografică, scurt istoric, acces și cazare, pârtii, transport pe cablu, program, prețuri, ponturi/bine de știut, starea vremii, stratul de zăpadă, web-cam, galerie foto, video și mult mai multe informații folositoare.
Pârtii de ski și snowboard din Județul Cluj se găsesc la Schi Arena (Feleac), Mărișel-Copcea, Dângău Mare, Buscat Resort, Băișoara și Ciucea.
Stațiunea Băișoara este situată în Munții Apuseni la circa 1400 m altitudine și la 55 km de Cluj-Napoca. Este situată la obârşia pârâului Gera (izvor al văii Ierţa), pe culmile ce pleacă spre est din vârful Buscat (1676 m), pe teritoriul comunei Băişoara (Județul Cluj), la o altitudine cuprinsă între 1200 şi 1400 m. Hotelul din stațiune este situat la 1345 m. Priveliştea este largă, deschisă spre Câmpia Transilvaniei, Cheile Turzii şi spre zări mai depărtate. În condiţii de vizibilitate bună, se pot admira munţii Maramureşului, Ţibleş, Rodnei, Călimani şi Făgăraş, iar uneori şi Carpaţii Păduroşi, Gutâiul, Suhardul, Gurghiul, Munţii Harghita, Ciucaşul. De pe vârfurile din apropierea staţiunii se văd pe cer senin şi Şureanul, Parângul şi Retezatul, iar în condiţii excepţionale, chiar Tatra Înaltă.
Destinația montană cea mai des invocată de pasionații sportului alb din Cluj, atât de sărbători, cât şi în weekend-urile însorite de iarnă, este staţiunea Băişoara, care a fost creată în special pentru a se practica ski și snowboard. Perioada începe de regulă la sfârşitul lunii decembrie şi ţine până la mijlocul lunii martie, dar pe pantele de pe Buscat se practică sporturi de sezon până în mai.
Judeţul Cluj se situează în jumătatea nord-vestică a ţării, aflându-se în zona de contact a trei unităţi naturale reprezentative: Munţii Apuseni, Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei. Se învecinează la nord-est cu Judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, la est cu Judeţul Mureş, la sud cu Judeţul Alba, iar la vest cu Judeţele Bihor şi Sălaj.
Judeţul Cluj fost înființat în anul 1968 și are relieful predominant deluros şi muntos. Altitudinile maxime fiind deţinute de masivele Vlădeasa şi Muntele Mare, cu 1842 m şi respectiv 1826 m. Circa un sfert (24%) din suprafața județului este muntoasă, ocupată de Munții Apuseni, cu înălțimi de până la 1800 de metri, localizați în partea de sud-vest. Restul suprafeței este formată în proporție de 76% din dealuri și văi ale Podișului Someșan și Câmpiei Transilvaniei. Terasele și luncile din sectoarele inferioare ale Someșului Mic și Arieșului suplinesc lipsa câmpiilor.
Poziţia geografică avantajoasă a judeţului constituie un factor determinant în eforturile întreprinse de autorităţi pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Judeţul Cluj dispune de o reţea densă de drumuri publice totalizând 2454 km, din care 342 km reprezintă drumuri naţionale.
Aeroportul International Cluj-Napoca aflat in administrarea Consiliului Judetean Cluj a cunoscut o creştere semnificativă a traficului de pasageri ca urmare a programului de dezvoltare şi modernizare, fiind în acest moment al treilea aeroport internaţional al ţării. Pe acest aeroport operează zboruri regulate trei companii aeriene, legând Clujul de Spania, Italia, Austria, Franța, Marea Britanie şi Germania prin zboruri directe. În acest moment, prioritar pentru aeroport este găsirea de parteneri pentru construirea unui terminal cargo modern, proiect care se bucură şi de sprijin guvernamental.
Potenţialul turistic se reflectă în condiţiile deosebit de favorabile oferite pentru practicarea unei game variate de forme: drumeţie, alpinism, turism auto, sporturi de iarnă şi de vară, odihnă de scurtă şi lungă durată, tabere de copii şi tineret, tratament balnear.
Dintre zonele şi obiectivele de mare atractivitate turistica trebuie menţionate: Vlădeasa şi Muntele Mare, stațiuni favorabile practicării sporturilor de iarnă, Munţii Trascăului, deosebit de spectaculoşi datorită formelor de relief, stâncilor impozante, peşterilor, Muntele Baişorii, zonă ce se remarcă prin peisaje de o excepţională frumuseţe, cautată vara de amatorii de vânat şi pescuit şi iarna de cei ai “sportului alb”, zona Lacului Gilău-Tarniţa, care oferă condiţii deosebite pentru agrement la sfârșit de săptămâna și zona Lacului Beliş-Fântânele situată pe malul stâng al lacului de acumulare, pretabilă pentru agrement şi practicarea de sporturi nautice.
Clima Județului Cluj este continental-moderată şi influenţată de circulaţia atmosferică predominant vestică. Amplitudinile termice anuale variază între 23-25 grade celsius în regiunea deluroasă şi scad la 17-19 grade celsius în zona muntoasă.
Principala pârtie pentru sporturi de iarnă, administrată de Turism Arieşul, a fost modernizată și abia așteaptă să primească iubitori de zăpadă. S-a lucrat la instalaţia de nocturnă, au fost schimbate crosele, s-au făcut bandaje pentru role. Staţiunea Băișoara dispune de un teleski funcţional, de 1035 m lungime şi 247 m diferenţă de nivel. În trecut au existat mai multe baby-skiuri. Din staţiune mai pleacă trei drumuri nemodernizate: unul coboară în valea Vadului, unul urcă până pe Vf. Muntele Mare (1826 m – al treilea ca înălţime din Apuseni) şi unul coboară în Muntele Băişorii, pe pârâul Crinţului. Afluxul turistic este mare, în special iarna şi la sfârşit de săptămână. Accesul obişnuit se face dinspre Cluj-Napoca sau Turda cu automobilul sau cu autobuze până în satul Muntele Băişorii, apoi pe jos 45 de minute sau cu mașini de ocazie. Iarna există autobuze până în staţiune. Stațiunea Muntele Băișorii este o stațiune cu renume în zonă, astfel încât poți găsi cazare de la hoteluri, la pensiuni și chiar în gazdă la oamenii din zonp.. Sunt 6 pârtii de ski şi snowboard în Băișoara și anume: Pârtia Băișoara Mare, Pârtia Băișoara Nouă, Pârtia de Slalom (redenumită “Pârtia de special“), Pârtia Pionierul (iluminată, dar închisă publicului), Pârtia Constructorul şi Pârtia Militarilor. În trecut a mai existat şi Pârtia Iancului, în prezent ocupată cu case de vacanţă. Dintre toate pârtiile, numai Pârtia Băișoara Mare este funcțională. Pârtia Băișoara Mare este o pârtie roșie cu un grad de dificultate mediu și are lungimea de 1200 m. Are altitudinea de plecare la 1500 m, o înclinație de 17% și o diferență de nivel de 200 m. Se desfășoară pe o lățime medie este de 60 m, are o suprafață de 2 ha și are altitudinea de sosire la 1300 m. Pârtia Băișoara Mare este deservită de un teleski, este dotată cu instalație nocturnă, are o capacitate de până la 1000 de persoane și este omologată de Ministerul Turismului. Urcarea pe Pârtia Băișoara Mare se face cu ajutorul unuia din cele mai lungi teleschiuri din România de 1035 de metri lungime. Programul de funcționare al instalațiilor de transport pe cablu pe pârtiile de la Băișoara pentru sezonul 2014-2015 este: Pentru a putea vedea imagini live din Stațiunea Băișoara LIVE CLICK AICI!
Prețurile pentru instalațiile de transport pe cablu (teleferice) în Stațiunea Băișoara pentru sezonul 2014-2015 sunt: Pe pagina de facebook Teleski Baisoara există noua ofertă a sezonului pentru anul 2015: În Stațiunea Muntele Băișorii există mai multe centre de închiriere echipament de ski și snowboard și scoli de schi acreditate. În Stațiunea Băișoara se pot practica diverse sporturi şi jocuri, baza rămâne însă sporturile montane, pentru practicarea cărora există în zonă vaste posibilităţi, în special pentru drumeţie, ski alpin, ski de tură, ciclism montan, parapantă, în mai mică măsură ski fond, alpinism şi speologie.