Te dai?

Mai întâi au fost visele. Din ce în ce mai des, nopțile mi se colorau cu secvențe în care riderii săreau pe kickere imense, pluteau și aterizau lin, cum vezi în filmele cu snowboarderi. În alte vise, eu eram cel care aluneca în viteză pe pârtie și sărea pe kicker; amplu… cu trick-uri pe care le făceam natural, dar de care nu aveam habar. Totul era atât de firesc. Mă trezeam odihnit și parcă pluteam. Pe atunci nu aveam internet. Cu mai mulți ani în urmă față de momentul despre care îți povestesc, pe TVR dădeau din când în când niște filme de vacanță nemțești, cu băieți și fete care toată ziua o ardeau pe pârtie, se cuplau, se decuplau, iar noaptea petreceau în cabană. Probabil de acolo imaginația mea prinsese aripi mai târziu și începuse să mă lucreze noaptea, în somn… 

Au trecut câțiva ani… La un Revelion pe care l-am făcut cu o gașcă mare la o cabană în munți, un tovarăș a venit cu snowboardul. O placă lustruită fumos, îngrijită, cu un desen SF, strălucea mândră, rezemată de gardul cabanei. Nu s-a dat cu ea. Prin zonă nu era nici o pârtie, iar zăpada era cam subțire. A trecut și Anul Nou… Ianuarie fiind, reducerile prin magazinele de munte începuseră deja să apară. Nu am mai stat mult pe gânduri. Mi-am cumpărat geacă și pantaloni, unele nu scumpe, dar rezistente și groase. Placa, bocancii și legăturile de snowboard le-am luat de la Intersport; pe cele mai ieftine. În total echipamentul a costat 1400 de lei. Am învățat să mă dau ajutat de prieteni, uitându-mă la tutoriale și la alte filme găsite pe net. Când am reușit să cobor toată pârtia Valea Soarelui fără să-mi rup fundul, am fost în culmea fercirii. Cine era tatăl lor? Eu eram! Coborârea nu a fost ca în visele acelea care se repetau nopți la rând, dar am simțit că așa ar trebui să stea lucrurile pe planeta mea de atunci înainte. 

Timpul s-a scurs și visele s-au oprit, dar eu, cu fiecare an care trecea, trăiam visele… le transformam în realitate.

Sunet de zăpadă tăiată de cantul snowboardului, vântul care șuieră pe lângă ochelari, dâmburi sărite în viteză prin păduri, liniștea din telescaun, cand soarele mi se odihnește pe obraz, toate astea mă fac fericit; mă fac să mă dau.

Tu? Te dai?

PS: Acum au apărut din nou. Visele! Să fie vreun semn? Da, să fie un semn!