Cheile Grădiștei

Comuna Moieciu (și nu Moeciu, cum apare pe tot internetul) este situată în centrul țării, la extremitatea sudică a județului Brașov, între masivele Piatra Craiului și Bucegi, în culoarul Rucăr-Bran. Aflată la o altitudine cuprinsă între 800 și 1200 m, ocupă o suprafață de 9491 ha, cu o populație de 4746 locuitori și dispune de o suprafață împădurită de 5482 ha.

Comuna Moieciu are în componență șase sate: Moieciu de Jos, Moieciu de Sus, Cheia, Drumul Carului, Măgura și Peștera.

Comuna face parte din unitatea geografică social-economica a localităților brănene. Toponimul Moieciu este atestat documentar în anul 1405. În fiecare din satele comunei există monumente istorice de artă religioasă. Astfel, în satul de reședință Moieciu de Jos este Biserica ortodoxă cu hramul “Sf. Nicolaie”, construită în a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, iar în satul Cheia se află biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, datată din anul 1818.

Moieciu este o zonă cu un potențial turistic foarte mare ce se pretează la valorificarea tuturor formelor de turism, iar datorită dezvoltării în ultimii ani a agroturismului montan, s-au construit din 2010 până-n 2013, 383 de vile și case de vacanță. De asemenea, mai sunt cumpărate peste 287 de terenuri pentru construire de vile, case de vacanță, pensiuni și hoteluri.

Zona este vizitată lunar de aproximativ 9000 de turiști, dintre care peste 3500 rămân cazați în hotelurile și pensiunile din zonă, iar procentul turiștilor străini este de aproximativ 30%.

Dintre formele de turism practicate ar fi: turismul de sejur pentru odihnă – favorizat de factorii naturali, cadrul peisagistic, mediul nepoluat și o gastronomie specifică zonei, turismul de sfârșit de săptămână – ce are asigurate condiții deosebite datorită distanțelor relativ mici până la marile concentrări urbane, turismul de tranzit – favorizat de situarea zonei în apropierea altor zone semnificative din punct de vedere turistic – drumeția practicată în special vara – fiind favorizată de prezența masivelor muntoase Bucegi și Piatra Craiului.

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Județul Brașov este situat în partea centrală a României, la îmbinarea a două mari lanțuri muntoase: Carpații Orientali și Carpații Meridionali, învecinându-se cu județele: Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Sibiu și Mureș.

Relieful județului este format din munți, depresiuni și dealuri. Dintre acestea, munții ocupă aproximativ 40% din teritoriu, fiind amplasați, în marea lor majoritate, la marginea sudică a județului, între limita cu județul Sibiu, la vest, și limita cu județele Buzău și Covasna, la est. Văile traversate de Olt, culoarul Rucăr-Bran, pasurile Predeal, Predeluș, Bratocea și Tabla Buții, introduc pronunțate denivelări transversale în acest aliniament muntos, reducându-i masivitatea și individualizând o serie de masive.

Poziționarea geografică a județului Brașov, în centrul țării, favorizează dezvoltarea turismului sub diverse forme.Buna infrastructură feroviară și rutieră care asigură legătura cu capitala țării, dar și cu Europa occidentală, face ca aici să ajungă anual mai mult de 400.000 de vizitatori.

Între resursele naturale cu potențial turistic se numără Munții Carpați și dealurile care ocupă mai mult de jumătate din teritoriul județului Brașov, care oferă una dintre cele mai bine prezervate biodiversități din Europa. Elementele rare de floră și faună au determinat crearea a două parcuri naționale: Piatra Craiului, extins pe 15.000 de hectare și Bucegi, cu cel mai spectaculos peisaj alpin. Un al treilea parc, Munții Ciucaș, se află în curs de certificare.

Județul Brașov deține cele mai renumite mărci ale turismului montan din țară, mai ales pentru sporturile de iarnă, cum ar fi stațiunile turistice Poiana Brașov și Predeal, apreciate și pe plan internațional pentru posibilitățile pe care le oferă.

Clima județului Brașov are un specific temperat-continental, caracterizându-se prin nota de tranziție între clima temperată de tip oceanic și cea temperată de tip continental: mai umedă și răcoroasă în zonele de munte, cu precipitații relativ reduse și temperaturi ușor scăzute în zonele mai joase.

Inversiunile de temperatură nu sunt numeroase, de aceea, temperaturile minime din timpul iernii nu se înscriu în valorile extreme.