Pârtiile din Mărișel-Copcea aparțin de Județul Cluj. În articolul complet prezentat pe ski-si-snowboard.ro despre Pârtiile Mărișel-Copcea poți găsi informații și detalii folositoare despre amplasarea geografica, scurt istoric, acces, cazare, pârtii, teleferice, program, prețuri, ponturi, starea vremii, galerie foto, video ș.a.m.d.
Pârtii de ski și snowboard din Județul Cluj se găsesc în Schi Arena (Feleac), Mărișel-Copcea, Dângău Mare, Buscat Resort, Băișoara și Ciucea.
Viitoarea Stațiune Mărișel-Copcea este situată în una dintre cele mai frumoase așezări de munte. Turistul beneficiază de o percepție vizuală deosebită, ajungând de la Centrala Electrică din defileul îngust al Someșului Cald, la Valea Leșului, pe platoul Mărișel situat la 1100 m altitudine. Limitându-ne strict la locul Bazei de agrement, de la punctul de sosire al instalațiilor de transport și de plecare al pârtiilor de ski și snowboard, turistului i se deschide o priveliște deosebită. La o distanță de circa 1,5 km și la o diferență de nivel de 200 m se întinde în întreaga ei splendoare, Acumularea Fântânele, iar peste aceasta, Stațiunea turistică Beliș-Fântânele și comuna stramutată Beliș (printre primele localități din țară construite pe principii urbanistice).
Județul Cluj este așezat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania. Se învecinează cu județele Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Alba și Bihor. A fost înființat în anul 1968.
Față de interbelicul județ, continuatorul comitatului istoric al Clujului, județul actual, cuprinde și cea mai mare parte din teritoriile Județelor Turda și Someș, ce nu au fost reînființate la reforma administrativă din 1968. În schimb, o parte a teritoriului istoric al județului Cluj a trecut în Sălaj, respectiv Mureș.
În Sălaj a trecut fosta plasă Hida (cu Sânmihaiu Almașului, etc.), iar în Mureș fosta plasă Sărmașu din perioada interbelică, cu 20 de sate.
Județul este unul cu relief de podiș și de munte. Circa un sfert (24%) din suprafața județului este muntoasă, ocupată de Munții Apuseni, cu înălțimi de până la 1800 de metri, localizați în partea de sud-vest. Restul suprafeței este formată în proporție de 76% din dealuri și văi ale Podișului Someșan și Câmpiei Transilvaniei. Terasele și luncile din sectoarele inferioare ale Someșului Mic și Arieșului suplinesc lipsa câmpiilor.
Pe Pârtia Veche va fi amenajată și o pârtie cu dificultate ridicată. Terenul este lipsit de vegetație în proporție de 90%. Noul telescaun va fi montat pe traseul vechiului teleski.
Zonele în care se vor realiza pârtiile cu grad de dificultate mică și medie, care deviază din pârtia veche, sunt acoperite cu vegetație forestieră matură din specia molidului.
Modul în care s-a muncit la realizarea pârtiilor Mărișel-Copcea în timpul verii găsiți în imaginile de mai jos (Sursa: Pârtiile Mărișel):
Cazarea se poate efectua în cabanele și pensiunile din localitatea Mărișel și cât mai curând la noile pensiuni din zona Copcea.
Pârtia Mărișel-Leșu (actuală Pârtia Veche) este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și are o lungime de 750 de metri. Este dotată cu teleschi, dar fără instalații de zăpadă artificială.
Pe lângă Pârtia Veche, mai sunt aproape gata sau gata alte 3 pârtii din proiectul Mărișel-Copcea:
Pârtia Albastră care este o pârtie cu grad de dificultate mic și se întinde pe o lungime de 1,6 km.
Pârtia Roșie care este o pârtie cu grad de dificultate mediu și are o lungime de 1,5 km.
Pârtia Neagră care are un grad de dificultate ridicat și are lungimea de 1,3 km.
Pe Pârtia Albastră și pe Pârtia Roșie de la Mărișel-Copcea sunt instalate tunuri de produs zăpadă artificială și nocturnă.
Pentru a putea deservi noile pârtii sunt instalate două sisteme noi de transport pe cablu tip teleski și o instalație de transport pe cablu tip telescaun.
www.marisel.ro Tel. 0728115577 contact@marisel.ro
www.teleschi.ro Tel. 0744231006, 0745161586