V-am spus deja că la Oslea totul merge ca uns dacă este prietenie și bună dispoziție. Aceste două elemente sunt de altfel esențiale pentru o tură reușită pe schiuri sau pe snowboard, fie că mergi la un concurs sau te dai doar pentru relaxare. Liantul acestor elemente, înacest caz, este muzica. Pe o ceață de o tăiai cu cuțitul și cu gheață sub picioare, prietenii de mai jos au urcat Muntele Oslea în ritm de reggae. Și a fost bine. Nu a fost rău.
Am avut un sezon frumos anul acesta, cu toate că a fost cam secetos. Ne-am dat pe coclauri, am filmat momente și evenimete de ski și snowboard, dar și interviuri cu oameni faini. Oameni faini am întâlnit și la Red Bull Oslea HiRide 2016, pe 27 februarie. Pe lângă filmul evenimentului, vă oferim o serie de momente inedite și exclusive pe care le-am surprins în ziua celei mai importante competiții de hike & ride a sezonului.