Găsirea drumurilor în jurul stațiunilor de ski și snowboard, referindu-ne aici mai ales la cele mari, poate fi de multe ori o experiență descurajantă și confuză pentru începătorii care nu cunosc reguli de bază. Echipa SSS vă prezintă câteva reguli de bază comune în cele mai multe stațiuni, care ar trebui să te ajute să te obișnuiești cu împrejurimile.
De obicei stațiunile mari sunt formate din zeci de trasee pentru toate nivelurile de pregătire ale skiorilor și snowboarderilor. Pentru a te asigura că știi unde mergi și că nu ajungi pe o pantă neagră dublă atunci când nu ești pregătit, asigură-te ca faci rost de o hartă cu traseele pârtiilor; în alte țări, stațiunile oferă genul acesta de hărți.
În funcție de regiunea în care te afli, fiecare stațiune va avea propriile culori, coduri și semne de circulație pe munte pentru a reprezenta diferite situații. Simbolurile recunoscute la nivel internațional pentru pârtii sunt:
Cercul verde indică o părtie foarte ușoară destinată școlilor de schi și snowboard.
Pătratul albastru indică o părtie ușoară pe care rulează începătorii.
Pătratul roșu indică o pârtie medie pe care rulează intermediarii.
Diamond Black indică o pârtie dificilă pe care rulează avansații.
Double Diamond Black indică o pârtie extrem de dificilă ( cu o înclinație de peste 70 grade) pe care rulează doar riderii experimentați.
La noi în țară pârtiile ușoare au semne de circulație de culoare albastră, pârtiile medii au indicatoare de culoare roșie, iar pârtiile grele sunt notate cu negru. În cele mai multe cazuri, instalațiile de transport prin cablu sunt notate pe hărți cu verde. Același lucru l-am văzut și în celebra stațiune austriacă Ischgl.
2 skiuri încrucișate înfipte în zăpadă reprezintă un semn care anunță riderii, schiorii și salvamontul că în zona aceea există o persoană vătămată/accidentată.
Limita unei zone/stațiuni este de obicei marcată de un disc roșu sau galben agățat de o funie. Regiunile din afara acestei granițe sunt în afara controlului stațiunii și sunt folosite doar pe propriul tău risc.
Există semne de pericol care pot varia de la stațiune la stațiune, dar ar trebui să fie suficient de clare pentru a se înțelege, indiferent de simbolurile folosite.
Dacă te dai pe pârtiile asigurate de stațiunile de ski și snowboard vei folosi în mod inevitabil instalații de transport pe cablu (skilift), ca să te poți plimba sau cel mai probabil să urci în vârful pârtiei pentru încă o coborâre. Tipurile de astfel de instalații pe care le vei întâlni sunt:
Telescaune – sunt cele mai comune, găsite aproape în fiecare stațiune. După cum sugerează și numele, practic stai pe un scaun și ești transportat în vârful pantei, pe deasupra ei.
Instalații de transport pe cablu de suprafață ce se împart în: ski-lifturi în formă de T (T-bars), ski-lifturi în formă de J (J-bars), Pomas și teleschiuri pe frânghie. Sunt utilizate pe distanțe mai scurte și pante mult mai ușoare, ce te trag în timp ce te ții de mânere.
Telecabine și telegondole în care pășești în picioare la propriu la baza pârtiei și cobori din ele în vârful pantei. Ai posibilitatea să lași snowbordul într-un suport atașat la telecabină sau la telegondolă (în cazul în care există).
Unele indicații ar trebui urmate pentru a fi în siguranță atât tu, cât și ceilalți rideri și schiori.
Când ești pe pârtie trebuie să ai control total în orice moment. Înainte să te dai cu viteză foarte mare, asigură-te că ți-ai însușit tehnicile necesare, astfel încât să poți evita obiecte și mai ales alți schiori și snowboarderi.
Riderul (boarder sau schior) care se află mai sus pe pârtie are obligația să evite/ocolească/ocrotească riderul care se află mai jos.
Înainte de a începe o coborâre asigură-te întotdeauna să nu vină vreun rider din spatele tău, iar dacă vine permite-i să treacă înainte de a începe coborârea și a produce un accident.
Încearcă să nu te oprești sau să nu te odihnești în mijlocul pârtiei, dar dacă trebuie, evită zonele cele mai aglomerate.
Învață să respecți și să oferi spațiul necesar exersării începătorilor, mai ales pe pârtiile albastre (cele pentru începători).