2 zile la snowboard în Azuga și Predeal

Te-ai pus vreodată cu capul pe pernă noaptea, gândindu-te că vor urma cele mai frumoase momente din viața ta, transformându-se în amintiri ce nu le vei uita vreodată?
Te-ai gândit vreodată că ceea ce cu doar un an în urmă ți se părea total neinteresant și nepotrivit pentru tine, acum să reprezinte motivul pentru care vrei să pleci la munte săptămânal?
Ei bine, numele meu este Costina și îmi place snowboarding-ul foarte mult. Am preferat ca vârsta să rămână secretă pentru că cititorii noștri ar putea crede că sunt în altă parte, cu mulți anonimi. Noi aici ne cunoaștem toți:-p. Niciodată nu mi-a plăcut frigul, uram să îmbrac cinci rânduri de haine și să merg la școală târșâindu-mi bocancii grei prin zăpadă. Cel mult iarna ieșeam de câteva ori la săniuș lângă bloc și în rest la țară, făcând oameni de zăpadă, însă anul acesta iarna a îmbrăcat alte haine.

În vară m-am alăturat Echipei ski-si-snowboard.ro și de atunci am știut că o să-mi placă snowboardul. După principiul “vara visăm, iarna practicăm”, am mers pentru prima dată la snow acum trei săptămâni cu prietenul meu și cu un alt coleg de la site și mi-a plăcut foarte mult. I knew iiiiiit! Săptămâna trecuta a avut loc cea de-a treia plecare la snowboard, dar de data aceasta doar cu prietenul. Am fost mai întâi în Azuga și a doua zi am mers în Predeal. Era mult soare, o vreme perfectă pentru snowboarding.

De cum am ajuns pe Pârtia Cazacu Stație (albastră) mi-am pus placa în picioare, am urcat pe banda care ne ducea puțin mai sus și apoi am coborât mica porțiune din pârtie într-o formă ce avea să se numească “frunza”, dar eram departe de coborârea perfectă, eram o frunză de toamnă fără vitalitate si îndemânare. Fiind marți, erau destul de puține persoane, ceea ce mi-a favorizat mai mult loc și timp de joacă pe pârtie. Cum instructor mi-a fost prietenul meu, a stat mereu lângă mine la fiecare coborâre, explicându-mi ce ar trebui să fac, cum ar trebui să stau pe placă, cât și unde greșesc. Minute întregi am încercat să merg corect în frunză, dar mereu ratam nepotrivindu-mi corect brațele, șoldurile, călcâiele, vârfurile ori neîndreptându-mi capul spre direcția unde voiam să merg. De fiecare dată era ceva ce rămânea în urmă. Mă surprindeam cu privirea în față și brațele în spate sau cu șoldurile și umerii într-o direcție și privirea în jos spre placă. Ușor, ușor începuse să-mi iasă și frunza controlată, pentru că în primele două experiențe la snowboard, dar și în prima parte petrecută la Azuga, schimbările de direcție nu erau conștiente. De cele mai multe ori mă duceam într-o parte sau în cealaltă a pârtiei din cauza poziției greșite a corpului. Lucrul care mi-a reușit destul de repede a fost frâna pe cantul din spate, pe care o învățasem încă din prima ieșire la snow.
Am mai dat alte câteva coborâri pe mica porțiune din pârtia dedicată începătorilor și nu târziu am început să fac frunza controlând placa mai bine și îndreptând-o în direcția dorită exact atunci când voiam.

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

La puțin timp a urmat coborârea primei pârtii medii. Senzația a fost minunată! Îmi aduc aminte că am trecut printr-o aglomerare de sentimente unice ca: extaz, teamă, libertate, exuberanță, mândrie… Eram pe pârtie, singura responsabilă de situația în care mă aflam și îmi plăcea felul în care mă simțeam. Am trecut și prin scurte momente de panică, realizând abia pe la jumătatea drumului că mă aflu pe o pârtie roșie, cu o înclinație de 29 de grade, însă el m-a încurajat mereu și am continuat. “Alunecam” în zăpadă și eram tare mândră de mine. Muntele, cu grandoarea și infinitatea lui, mi-a dat curajul să-l cobor, m-a ajutat să mă descopăr în alt fel, m-a făcut să vreau să-mi depășesc limitele, iar snowboardul prin zăpadă a făcut drum spre o nouă reușită personală. Sentimentul pe care îl ai este că ești atotputernic printre toți acei munți și brazi și că singurul care are controlul ești tu. Înainte de plecare am încercat să traversez pârtia pe vârfuri și cu chiu cu vai mi-a reușit ceva. Nu am avut control la schimbarea direcției de mers sau la frânare, dar am reușit să merg puțin. Seara ne-am cazat în Predeal la Casa Bunicii, unde am avut impresia că suntem din nou în copilărie, la mamaia acasă. Am mâncat gustos, am băut ceai cald și apoi ne-am culcat.

A doua zi am mers pe pârtiile din Predeal. Vremea a fost la fel de frumoasă și noi la fel de entuziaști. Ne-am jucat puțin pe o pârtie ușoară și apoi am luat telescaunul să coborâm pârtiile mari. A fost pentru prima dată când m-am suit în telescaun și mi-a fost puțin teamă, dar sentimentul că mă aflam acolo era plăcut și-mi dădea o ușoară amorțeală în tot corpul. Am ajuns sus și pentru câteva minute am privit cerul, masivii muntoși acoperiți de zăpadă și am făcut poze. Orașul se arăta foarte frumos printre atâția munți înzăpeziți. Au urmat nu mai puțin de trei pârtii medii ce le-am coborât. Fiind destul de plat pe alocuri traseul, am reușit să experimentez lucruri noi, am mers cu vârful plăcii spre linia de coborâre, am frânat, am căzut, m-am ridicat, m-am rostogolit, timp în care prietenul meu mă filma. Au fost destul de multe porțiuni cu gheață unde am și căzut, dar parcă pantele nu au fost atât de înclinate ca cea de la Azuga pe care o coborâsem cu o zi în urmă …ori poate deja mă acomodasem cu senzația. Am întâlnit și porțiuni plate unde am fost nevoită să-mi dau jos placa din picioare și să merg la pas, am rămas în unele locuri și cu placa în picioare, încercând să mă zgâlțâi și să mă împing spre direcția de coborâre pentru a prinde viteză, am reușit să fac și două “360-uri” cu viteză mică, care mi-au reușit mai mult de teama de a nu cădea, pentru că nu asta mi-a fost intenția. Văzând că nu mai aveam control asupra plăcii, din încercarea de a pune frană, am reușit un viraj pe care neputând să-l mai opresc, a dus la o continuare a mișcării în formă de cerc, și uite așa a ieșit un 360. Și asa a fost și cu cel de-al doilea. Apoi mi-am dorit să merg cu piciorul stâng și apoi cu cel drept în față, spre linia de coborâre a pârtiei. E drept, au fost și câteva căzături incluse din neputința de a frâna prea ușor, dar nu se iau în seamă atât timp cât mi-a reușit ce mi-am propus.

Ne-am distrat, am învățat foarte multe lucruri și lucrul cel mai important este că am căpătat mai multă încredere în mine cu placa în picioare. Martori la ce am văzut și simtit împreună am fost eu și el, cel care a realizat primul filmuleț al trăirilor mele pentru prima dată pe pârtii. A surpins mai mult decât a vrut, de la zâmbete și încruntări, până la coborâri, cazături, 360-uri, frâne și viraje, cu sufletul și entuziasmului lui. Sunt momente ce nu le vom uita niciodată, a fost ceva unic, a fost ceva ce doar trăit poate fi înțeles!

Privirea lui a înregistrat reacții, vorbe, fapte, iar inima lui a surprins emoțiile mele, ce au interferat instant cu euforia mea și am împărtășit într-o clipă tot ce trăisem amândoi. Genul acesta de imagini rămân pentru totdeauna și nu pot fi alterate, înlocuite, șterse sau uitate. 
Te-ai pus vreodată cu capul pe pernă noaptea, gândindu-te că vor urma cele mai frumoase momente din viața ta?

Mulțumesc, Robert!

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime

Click pe imagine pentru afișarea ei în întregime